Doi polițiști locali din Galați au stat degeaba, timp de 45 de minute, lângă o mașină care era parcată neregulamentar, dar nu bloca traficul. Până să vină platforma pentru ridicat mașini, a sosit proprietara autoturismului, așa că se poate spune că cei doi polițiști locali și-au pierdut vremea de pomană, în loc să patruleze în zone unde cetățenii aveau cu adevărat nevoie de prezența lor. În cele din urmă, polițiștii locali au dat o amendă pe care o puteau pune în geamul mașinii, din capul locului, fără să mai ardă gazul de pomană, timp de 45 de minute.
Scena de mai sus a avut loc astăzi (vineri, 18 iulie 2025) în cartierul Țiglina 1 din Galați, pe o stradă puțin circulată, undeva în spate la “A-uri”.
O gălățeancă și-a parcat mașina în loc nepermis, lângă bordură, dar fără să blocheze complet traficul.
Se impunea, așadar, cel mult o amendă, în niciun caz ridicarea mașinii cu platforma, măsură care ar trebui să se aplice doar atunci când un autoturism blochează traficul la propriu și îi împiedică pe ceilalți șoferi să circule.
Însă doi polițiști locali din Galați, care își târâiau agale pulanele prin zonă, au văzut mașina parcată neregulamentar și și-au zis că, gata, asta e ziua lor cea mare, ziua când vor da lovitura.
S-au postat lângă mașină și au sunat imediat la Gospodărire Urbană SRL să trimită mai repede platforma pentru a ridica mașina.
Din câte știm noi, pentru astfel de autoturisme, taxa pentru ridicare este de 265 de lei, la care se adaugă 280 de lei pentru transport și 16 lei/zi pentru depozitare.
Adică 561 de lei dintr-un foc, dacă s-ar fi reușit urcarea mașinii pe platformă și transportarea ei în spațiul din str. Macului/54, gestionat de Gospodărire Urbană SRL Galați.
Ghinionul celor doi polițiști locali a fost că proprietara mașinii a revenit în timp util, înainte să sosească platforma.
Așa că polițiștii locali nu au putut face altceva decât să îi aplice o amendă (că de avertisment sigur nu au auzit!) și să plece bombănind.
Vă dați seama, tocmai rataseră ocazia de a arde o șoferiță din Galați cu o sumă consistentă pentru o neglijență, o mică greșeală, pentru că, totuși, aceasta nu blocase complet traficul.
Polițiștii locali au pierdut 45 de minute ca să păzească o mașină, când puteau foarte bine să aplice amenda din capul locului, în lipsa proprietarei, și să își vadă apoi de patrulare, că doar de asta sunt plătiți exclusiv de la bugetul local, din banii gălățenilor.
În țările civilizate, un agent de primărie, plătit poate cu jumătate din cât e plătit un polițist, lasă amendă sub formă de comunicare pe geamul sau ușa vehiculului, imobilului în cauză.
Amenda are regim de corespondență specială și o încurci rău dacă o rupi sau ți-o însușești fără să-ți fie destinată.
Agentul cu pricina rezolvă cazul în 5 minute, nu stă 45 de minute ca să păzească degaba mașina.
Într-o oră, un astfel de agent de primărie dintr-o țară civilizată dă de 10-12 ori mai multe amenzi, de unul singur, decât dau doi polițiști locali din Galați, plătiți cât doi profesori sau două asistente medicale.
În contextul în care se tot vorbește despre reducerea cu o treime a numărului de agenți ai Poliției Locale (din toată țara), iată că această întâmplare de astăzi, din Țiglina 1, vine să confirme faptul că o astfel de măsură ar fi mai mult decât utilă și binevenită.
Păi pentru asta îi plătesc gălățenii pe cei 303 polițiști locali din municipiul Galați? Ca să păzească mașini și să aștepte aiurea să vină platforma?
Poliția Locală Galați a devenit, de ani buni, ciomagul cu care primarul Ionuț Pucheanu îi altoiește pe gălățeni, cu scopul de a da cât mai multe amenzi și a aduce astfel mai mulți bani la bugetul local, ca să aibă apoi ce risipi pe diverse paranghelii și sinecuri.
Sursa foto: Mihai Angheluță Jr.
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)































