După dezastrul lăsat de gașca lui Stângă, PNL Galați mai bagă o fisă cu dr. Paul Ichim. Au fost reactivate figuri triste ca Dima și Pârlog

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Doctorul Paul Ichim (foto) este noul președinte interimar al PNL Galați. Bucureștiul l-a numit pe Ichim după ce fostul președinte (și el interimar) Lucian Costin a demisionat, în urma unor contre cu singurul parlamentar pe care îl mai are PNL la Galați – deputatul George Scarlat. Ichim este un chirurg apreciat și cu o imagine publică bună, însă situația pe care el va trebui să o gestioneze acum este una crâncenă: PNL Galați a rămas fără oameni de valoare, după dezastrul lăsat în urma lui de fostul președinte George Stângă.

Resursa umană a PNL Galați este ca și inexistentă, iar asta nu o spunem noi, ci liberali care au activat sau încă activează în cadrul partidului.

Exodul oamenilor valoroși, destupați la minte și cu CV-uri construite pe competență a început în 2017, imediat după ce George Stângă l-a înlăturat “democratic” pe eternul dinozaur Victor Paul Dobre și a preluat filiala PNL Galați pe persoană fizică.

George Stângă pur și simplu a pulverizat filiala PNL Galați, golind-o de oameni, de idei, de viitor.

Gașca lui Stângă a bifat câteva eșecuri electorale rușinoase atât la alegerile din 2020, cât și la cele din 2024.

Datorită “geniului” lui Stâgă, PNL a devenit un partid de buzunar la Galați, ajungând să înregistreze procente absolut jenante la urne, de 5% la Primăria Galați sau 8,6% în municipiu.

Astă-vară, după dezastrul de la alegerile locale, Bucureștiul a impus un om în fruntea PNL Galați – pe senatoarea Nicoleta Pauliuc, care a avut sarcina de a redresa filiala până la alegerile parlamentare și prezidențiale.

Pauliuc nu a reușit decât să se certe cu câteva colege ofuscate din organizația de femei a PNL Galați, pentru că liberalii gălățeni au înfrânt cu succes și la alegerile parlamentare.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Zilele trecute, Bucureștiul a impus din nou un om în fruntea PNL Galați, după ce președintele Lucian Costin (primar al Tecuciului) a demisionat.

Președinte interimar a fost numit dr. Paul Ichim, fost senator PNL Galați în perioada 2012-2016.

Dr. Ichim va trebui să resusciteze filiala PNL Galați și, mai mult ca sigur, să scoată un procent onorabil pentru candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu.

Sarcina chirurgului Paul Ichim nu este grea, ci de-a dreptul imposibilă.

În lipsă de oameni pe care să se poată baza, dr. Ichim a apelat la vechii prieteni din perioada în care el era relevant în partid, cum ar fi, de exemplu, fostul prefect al Galațiului, Mihai Capră, sau veșnicul bugetar (actualmente pensionar) Vasile Pârlog.

Mai mult, Ichim l-a reactivat pe Cristian Dima, un liberal de conjunctură care, după ce a fugit în ALDE după Tăriceanu, s-a înconjurat de lachei agramați pe care i-a plantat ca șefi la Transurb sau pe la Poliția Locală.

Dima este o figură tristă liberală care, iată, a revenit pe cai mari în politică, după fuziunea PNL cu ALDE, deși performanțele lui în politică sunt egale cu zero.

I-am adresat astăzi câteva întrebări dr. Paul Ichim, în scris, dar nu am primit vreun răspuns până la publicarea acestui articol.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

You may also read!

2 commentsOn După dezastrul lăsat de gașca lui Stângă, PNL Galați mai bagă o fisă cu dr. Paul Ichim. Au fost reactivate figuri triste ca Dima și Pârlog

  • unde este profesionistul penal sorin danaila? cel care se pricepe la toate si ia spagi in numele pnl

  • Tin pumnii doctorului Ichim, am respect maxim pentru dansul, insa daca l-a “recuperat” pe Dima, ma tem ca tot miroase a rahat la liberali.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu