
Actualii deputați PSD Galați, Viorica Sandu (foto, în stânga) și Marius Mitică Mărgărit, zis "Ciasuri" (foto, în dreapta), sunt

Defunctul și maleficul USL, conceput în laboratoarele turnătorului la Securitate Dan "Felix" Voiculescu de la Antena 3, are toate

Deputatul PNL Galați George Stângă a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce făcea presiuni asupra ministrului Transporturilor,

Social-democrați de caviar din Primăria Galațiului s-au dus în seara alegerilor cu mașinile de serviciu la partid. Două Dustere negre

Nereguli ce pot conduce la măsluirea rezultatelor votării au fost sesizate în cinci secții din municipiul Galați. Președinți de secții

Tânărul liberal Alexandru Șerban face parte din echipa tânără și puternică pe care gălățenii o vor trimite pe 6

Una din probleme țării noastre este că România și-a abandonat tinerii. Ceea ce nu se înțelege încă este că

Nu sunt schimbări majore față de așteptări, dar listele de „oameni noi” în politică certifică apariția încă unui „greu”

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, în loc să răspundă gălățenilor unde anume s-a autoizolat de când a aflat că are

Un sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM, în luna iulie 2020, relevă faptul că PNL și Alianța

„Reîntronarea” lui Klaus Werner Iohannis ca președinte al României ar trebui să însemne cea mai bună ocazie de afirmare