Deputatul PNL Galați George Stângă a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce făcea presiuni asupra ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, chiar în biroul acestuia, pentru a-și menține privilegiile politice.
Îl mai țineți minte pe liberalul Petru Avram, de la Apele Române, cel care se autointitula “animal politic” (vezi articolul mai jos) și care spunea că va ajunge cel puțin ministru?
Scandalul chelneriței angajate la Apele Române. Petru Avram, cel care se autointitula „animal politic”, a demisionat
Ei bine, au și liberalii gălățeni animalul lor politic.
El se numește George Cătălin Stângă (foto deschidere) și este deputat PNL Galați, după ce în mandatul 2016-2020 a fost senator, tot din partea PNL Galați.
Deputatul PNL George Stângă a fost înregistrat de procurorii DNA în timp ce făcea presiuni asupra ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcții pe protejații săi de la AFDJ și APDM, directorii Sorin Crețu și Alexandru Gabriel Șerban, măcar până o să reușească el să câștige din nou alegerile pentru șefia filialei județene a PNL Galați, potrivit publicației G4Media.
Iată mai jos dialogul din biroul ministrului Cătălin Drulă, așa cum reiese din înregistrările procurorilor DNA, care urmăreau o șpagă luată la Constanța.
Deputatul George Stângă: Aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici nu aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo.
Câteva zile mai târziu deputatul Stângă revine insistent:
George Stângă: Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
Ministrul Cătălin Drulă: Te referi la APDM și la AFDJ?
George Stângă: Da.
Cătălin Drulă: Păi…., ți-am spus că soluția pentru mine este să le prelungesc mandatele, dar nu pe patru luni, este două luni prelungirea…
Este rușinos și penibil ce a făcut deputatul PNL George Stângă
Observați, deputatul George Stângă se gândește doar cum să își salveze el pielea, ca orice animal politic.
Stângă face presiuni asupra lui Drulă, mai are un pic și se pune și în genunchi, doar-doar va obține prelungirea mandatelor directorilor de la APDM și AFDJ cu încă 4 luni.
Numai că prelungirea, conform legii, se poate face pentru cel mult 2 luni, după cum îi explică și ministrul Drulă.
La care deputatul Stângă, disperat că în urma alegerilor interne ar putea pierde funcția de președinte al Organizației Județene a PNL Galați, îl roagă pe ministrul Drulă să îi mai țină directorii în funcții încă 4 luni, după care nu îl mai interesează, atâta vreme cât și-a conservat postul de șef de trib în PNL pentru următorii 4 ani.
Deputatul George Stângă a dovedit că nu îi pasă de Sorin Crețu și Alexandru Șerban, explicându-i ministrului Drulă că poate să facă ce vrea cu aceștia, după ce el și-a văzut sacii în căruță și a obținut un nou mandat de președinte al PNL Galați.
O astfel de abordare din partea lui George Stângă este inacceptabilă pentru un deputat în Parlamentul României și un președinte de filială județeană a partidului (PNL) cu cele mai multe procente în spate din Guvern.
Nu este absolut nicio deosebire între comportamentul lui Stângă și cel al PSD-iștilor care au brevetat traficul de influență, căciuleala și milogeala pentru a-și păstra privilegiile sau pentru a-și angaja protejații în funcții publice.
Este rușinos și penibil ce a făcut deputatul PNL Galați George Stângă.
Vom reveni cu punctul de vedere al deputatului George Stângă, în momentul în care acesta va avea o reacție pe marginea acestui scandal cu înregistrări ale procurorilor DNA.
































One commentOn “Animalul politic” George Stângă, interceptat de procurorii DNA când făcea presiuni asupra ministrului Drulă. Deputatul PNL Stângă era disperat să își păstreze privilegiile politice
Se stie doar ca politica e o curva. Oamenii politici ce sunt, prin urmare?