
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) se vaită cu nesimțire că premierul Bolojan i-ar fi luat 20 de milioane de

Constantin Cojocaru (foto), cumătrul primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu, pare în foame de bani. De fapt, nu de bani, ci

De vreo 3-4 săptămâni încoace, am observat că d-ra prefect al Galațiului, Andreea Naggar (foto), a început să fie

Chiar eram îngrijorați că vechiul contract dintre cotidianul Viața liberă și Primăria Galați, în valoare de 502.800 de lei/an,

Vin sărbătorile, așa că patronii ziarelor din Galați care au adus laude PSD și conducătorilor iubiți Dan Nica, Costel

Dan Nica (foto), individul care este în politică din 1996 (de 28 de ani), dar care în tot acest

Cotidianul "Viața liberă" nu a fost și nici nu va fi vreodată o voce critică la adresa autorităților din

Fostul oficios al PCR Galați, Viața Liberă (fosta Viața nouă) promovează, de câteva zile, câteva personaje ofilite care vorbesc

O fi campanie electorală în Galați, când candidații la funcții publice se laudă că vor astupa până și gaura

S-a reîncălzit ciorba modernizării "drumului morții" din Galați pentru care nu a existat și nici nu există finanțare. Dar

Observăm că în acest an a crescut numărul ziarelor din Galați care au publicat pastorala transmisă de ÎPS Casian

Un ziar serios nu l-ar băga niciodată în seamă pe unul ca Dan Nica, cel care a avut grijă

Apă Canal Galați le trimite facturi nesimțit de mari gălățenilor, iar din banii încasați plătește mass-media locală pentru a

De vreo 6-7 zile, rulează un film foarte prost pe prima pagină a cotidianului Viața liberă, fostă trompetă a

Câțiva gălățeni au venit să protesteze miercuri dimineață, în jurul orei 9.00, în fața sediului Apă Canal Galați, după

"Viața liberă", autointitulatul cotidian al gălățenilor, care de fapt este un remake al fostului oficios comunist "Viața nouă", continuă

Două dintre cele mai importante publicații din Galați, Viața liberă și Monitorul, au găzduit timp de 4 zile, de

În septembrie 2016, proaspătul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, se întorcea triumfător de la Bruxelles, după o vizită de