Măsurătorile efectuate cu ajutorul Google Maps scot la iveală faptul că podul hobanat de la Galați (zona Filești) scurtează vechiul drum de centură cu numai 200 de metri, nu cu 2,6 kilometri așa cum susține, de 6 ani încoace, președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD).
Modernizarea drumului de centură al Galațiului, cu tot cu podul hobanat, a fost estimată inițial (în anul 2019) la 135.196.480 de lei (29.555.019 euro), din care finanțarea nerambursabilă era de 132.492.550 de lei (28.963.918 euro).
După 6 ani, când este aproape gata, acest proiect a ajuns să coste 45 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o majorare cu 50% a costurilor.
Merită reamintit faptul că, din punct de vedere tehnic, acest proiect complex a fost împărțit în patru tronsoane:
1) Tronsonul I, str.Brăilei – Viaduct Sidex, în lungime de 3.050 de metri și o lățime de 14 metri, cu patru benzi de circulație, 4×3,50 m;
2) Tronsonul II, între Viaduct Sidex și Bulevardul G. Coșbuc, în lungime de 3.706 metri, lățime variabilă până în 14 metri;
3) Tronsonul III, între bulevardul George Coșbuc și str. Al.Măcelaru/str.Traian, în lungime de 567 de metri și lățime de 14 metri;
4) Tronsonul IV, între str.Traian/ Macului și Calea Prutului, în lungime de 3.542 de metri și lățime variabilă între 7,00 și 10,5 metri, cu două benzi de circulație 2×3,5 metri.
Un pod pe cât de spectaculos, pe-atât de inutil
Podul hobanat a fost inclus în tronsonul II și, conform unor estimări, construirea acestuia a costat aproximativ 15 milioane de euro, adică o treime din întregul proiect de modernizare a centurii ocolitoare.
Cu siguranță, unul dintre argumentele care a cântărit decisiv în acceptarea podului hobanat în dosarul privind modernizarea drumului de centură din bani europeni a fost “reducerea distanței” vechiului traseu.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a susținut încă din martie 2019, după ce a fost depus proiectul, că viitorul pod hobanat va scurta distanța drumului de centură cu 2,6 km.
Există nenumărate articole/interviuri în presa locală și centrală în care președintele Fotea tot repetă acest lucru, și anume că podul hobanat va reduce distanța cu 2,6 km.
“E o lucrare (podul hobanat – n.red.) cum nu s-a mai făcut în Galați. Nu va fi cât viaductul spre combinatul siderurgic, dar va fi de efect – o lucrare modernă, cu patru benzi, vor fi piste de biciclete, rampe de acces, vor fi și trotuare pentru traficul pietonal.
Dar cel mai important este că, dacă avem acest pod, nu se va mai intra cu traficul greu prin oraș.
În plus, acest pod va scurta traseul inițial al Drumului de Centură cu 2,6 km, ceea ce, desigur, e un avantaj pentru transportatori”,
a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea, pentru publicația PressHub, în data de 18 martie 2019 (vezi facsimil mai jos).
Nu știm ce calcule a făcut președintele Costel Fotea, dar realitatea din teren îl contrazice flagrant.
Măsurătorile pe care oricine le poate realiza cu ajutorul Google Maps (vezi foto deschidere) scot la iveală faptul că mult invocata scurtare a distanței vechiului drum de centură este de numai 200 de metri, nu de 2,6 km.
În foto deschidere, cu verde este trasat vechiul segment de drum de pe Centură, în lungime de 1.050 de metri, conform Google Maps, de la Talcioc până la locul unde se întâlnește cu podul hobanat, iar cu roșu este însemnat traseul ocupat în prezent de proaspătul pod hobanat inaugurat luni, 20 ianuarie 2025 (850 de metri).
După cum se observă, diferența este de numai 200 de metri.
Dar de ce o fi mințit președintele Fotea cu privire la micșorarea lungimii drumului inițial?
De ce nu a spus Fotea din capul locului că mult lăudatul pod hobanat va contribui la reducerea distanței vechiului drum de centură cu numai 200 de metri?
Oare Uniunea Europeană (UE) ar mai fi acceptat să finanțeze cu 15 milioane de euro construirea unui pod hobanat care face o “economie” de drum de numai 200 de metri.
Cine știe?, poate că oficialii UE cred și în ziua de azi că distanța inițială a fost scurtată cu 2,6 kilometri, așa cum le-a tot spus Fotea în ultimii 6 ani.






4 commentsOn Google Maps nu minte: podul hobanat de la Galați scurtează drumul de centură cu numai 200 de metri, nu cu 2,6 km așa cum susține președintele CJ, Costel Fotea
Singurul avantaj este ca a mutat traficul greu mai departe de blocurile din zona si ar fi putut pune in proiect si niste panouri care sa absoarba zgomotul in loc de mizeria copiata de la altii cu I Love Galati!
Legat de 200m vs 2,6 km – o avea dreptate dl Fotea, ca doar primariile mereu supraevalueaza lucrarile ca sa fie toata lumea multumita! Intrebati-l cu cat a platim 1m de drum si apoi intrebati la CNAIR cu cat se face 1m de drum expres.
Geaba zbatere. Ce-i făcut, e bun făcut
Aveau niște bani de spălat
Deci, mai Fotea, cit a costat pina la urma kilometrul de centura? Citi bani din fonduri nerambursabile si citi din buzunarele noastre? Esti sigur-sigur-sigur ca ai terminat de facut centura Galatiului? La ce standarde? Cita garantie ti-a dat constructorul? Vezi ca asfaltul de la iesirea Tecuci si pina la Supeco numai neted nu e, nu stiu ce martalogi de partid ai adus sa lucreze dar trebuie sa le ceri banii inapoi.
Mobile Sliding Menu
Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Primăria Galați amenință cu tupeu că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au achitat taxele și impozitele locale. Asta deși mai sunt 5 luni și jumătate până când oamenii își pot plăti dările la stat fără să li se pună penalități
Primăria Galați amenință că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au
Read More...Cazul celor doi polițiști rutieri din Brăila, care parcă au vrut să îi convingă pe toți că au IQ-ul cât numărul de la pantofi. Adevărata problemă nu este că au făcut live pe TikTok, în uniformă, în timp ce ascultau manele – deși numai un idiot ar face așa ceva – ci că au dat de înțeles că au ieșit la vânătoare de permise auto: “Să sară permisele! Să învie permisele”
Cazul celor doi polițiști rutieri din Brăila, care parcă au vrut să îi convingă pe toți că au IQ-ul
Read More...Urmează concedieri la Poliția Locală Galați, în acord cu “Legea Bolojan”, dar șefii s-au pus deja la adăpost. Directorul general Marius Dobrea, zis Zeus, care este finul primarului Ionuț Pucheanu, a făcut în așa fel încât pe lista cu disponibilizați să nu se afle și prietenii lui pensionari speciali din M.A.I. pe care i-a reangajat ca șefi în Poliția Locală Galați
Urmează concedieri la Poliția Locală Galați, în acord cu "Legea Bolojan", dar șefii s-au pus deja la adăpost. Directorul
Read More...Primarul Ionuț Pucheanu, care se plângea că premierul Bolojan i-a luat câteva milioane de lei de la bugetul local, a găsit rapid 260.000 de lei pentru Festivalul Scrumbiei Galați 2026
Primarul Ionuț Pucheanu, care se plângea că premierul Bolojan i-a luat câteva milioane de lei de la bugetul local,
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...În pădurea tot mai cheală de la Gârboavele a apărut această pistă hidoasă de bob, construită de CJ Galați cu 15,4 milioane de lei, care oferă zero adrenalină. Deocamdată nu există transport public până la această pistă de bob și, din câte am înțeles, trebuie să vii cu sendvișul de acasă dacă vrei să mănânci ceva
În pădurea tot mai cheală de la Gârboavele a apărut această pistă hidoasă de bob, construită de CJ Galați
Read More...Primăria Galați amenință cu tupeu că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au achitat taxele și impozitele locale. Asta deși mai sunt 5 luni și jumătate până când oamenii își pot plăti dările la stat fără să li se pună penalități
Primăria Galați amenință că o să publice pe site-ul instituției numele gălățenilor și al agenților economici care nu și-au
Read More...Cazul celor doi polițiști rutieri din Brăila, care parcă au vrut să îi convingă pe toți că au IQ-ul cât numărul de la pantofi. Adevărata problemă nu este că au făcut live pe TikTok, în uniformă, în timp ce ascultau manele – deși numai un idiot ar face așa ceva – ci că au dat de înțeles că au ieșit la vânătoare de permise auto: “Să sară permisele! Să învie permisele”
Cazul celor doi polițiști rutieri din Brăila, care parcă au vrut să îi convingă pe toți că au IQ-ul
Read More...Primarul Pucheanu chiar îi ia de proști pe gălățeni: susține că “taie” 134 de posturi din Primăria Galați, dar de fapt nu dă pe nimeni afară. Și uite-așa Pucheanu reușește să fenteze reforma administrativă impusă de premierul Bolojan, desființând doar niște posturi libere, nu și dintr-alea ocupate de amante și atârnători angajați pe filiera PSD Galați
Reforma în Primăria Galați s-a încheiat înainte de a începe. Oficial, după cum a precizat primarul Ionuț Pucheanu (în
Read More...Lameira & co. – morți de Înviere. Gloabele de la Oțelul Galați s-au făcut de râs la București: 0-4 cu FCSB! A fost 4-0 pentru FCSB încă din prima repriză, interval de timp în care Galațiul a avut zero șuturi pe poartă, zero ocazii, zero barat pe toată linia. Lăsați-vă, bă, de fotbal!
Lameira & co. - morți de Înviere. Oțelul Galați s-a făcut de râs la București: 0-4 cu FCSB! A
Read More...Niște prostănaci din conducerea Primăriei Galați au sluțit Grădina Publică și în acest an, de Paști. Veșnicele figurine din sârmă, care arată oribil în timpul zilei, au fost plantate din nou pe spațiul verde, oferind o priveliște de un kitsch absolut înfiorător
Niște prostănaci din conducerea Primăria Galați au sluțit Grădina Publică și în acest an, de Paști. Veșnicele figurine din
Read More...Alexandra Căpitănescu, lecție de ambiție și perseverență: “Până când am reușit să câștig Vocea României eu am fost timp de 4 ani la acest concurs, iar într-un an nu am întors scaune și nici nu am fost difuzată la televizor. I-am spus lui Tudor Chirilă: tu știi că nu te-ai întors la mine prima oară când am fost la Vocea României?”. După trei ani de eșecuri Alexandra Căpitănescu a reușit să câștige și concursul Eurovision România 2026, iar în luna mai va participa la marea finală de la Viena
Gălățeanca Alexandra Căpitănescu, 22 de ani, a povestit că a fost refuzată de trei ori la Vocea României, înainte
Read More...România chiar a dat-o în bară în barajul cu Turcia, scor 0-1. În loc să renunțe la “gloaba” Ianis Hagi, fotbalul românesc îl va ține în continuare căpitan de echipă. Și pentru ca dezastrul să fie complet, îl va pune pe taică-su antrenor principal. Se anunță noi calificări ratate ale României, cu cei doi Hagi – Gică și Ianis – la butoane
Câte energie s-a consumat în jurul barajului Turcia - România, pentru campionatul mondial din vara lui 2026, care se
Read More...Oțelul Galați chiar joacă și arată ca o echipă de Liga a 2-a. Galațiul a luat bătaie și de la Unirea Slobozia, în deplasare, scor 1-2, ialomițenii fiind o trupă vai de capul ei. Dacă Oțelul o să piardă și în etapa viitoare, cu Hermannstadt, pe teren propriu, retrogradarea va fi ca și oficializată
Oțelul Galați chiar joacă și arată ca o echipă de Liga a 2-a. Galațiul a luat bătaie și de
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Bucureștiul, cel mai bogat municipiu din România, a fost câștigat de Ciprian Ciucu, de la PNL, cu 32,7%, potrivit primelor rezultate de la ora 21.00. Pesedistul Daniel Băluță, de la Sectorul 4, s-a clasat pe locul 2, cu 26,3%. Marele pierzător al alegerilor pentru Primăria Capitalei este Cătălin Drulă, de la USR, care s-a clasat pe locul 4, fiind depășit până și de Anca Alexandrescu, candidata “Marș TV” care a fost susținută de AUR
Primele rezultatele făcute publice la ora 21.00, așa-numitele rezultate exit-poll, pentru funcția de primar general al Bucureștiului l-au dat
Read More...Care austeritate? Primăria comunei Traian, din județul Brăila, condusă de un membru PSD, a cheltuit 122.000 de lei pentru petrecerea de “ziua comunei”, care a durat 5 ore. Printre invitații plătiți din bani publici s-au numărat cântărețul Alex Velea, realizatoarea TV Mirela Vaida și manelistul Baboiash
Ni se pare nouă sau l-am auzit pe premierul Ilie Bolojan că ar trebui să se termine cu petrecerile
Read More...Mihaela Rădulescu s-ar putea să nu moștenească niciun euro după moartea concubinului său, Felix Baumgartner. Ce prevede legea succesorală din Austria în cazul a doi parteneri de viață care nu au fost căsătoriți cu acte
Moartea fulgerătoare a lui Felix Baumgartner, la numai 56 de ani, cu care Mihaela Rădulescu a avut o relație
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...