Fix de asta ducea lipsă Galațiul ca să se dezvolte: niște tăntici cu curul mare cât frigiderul, călare pe șaua bicicletei, gata să ne povestească tuturor cât de sexy sunt ele. “Skirt Bike” este un eveniment inventat de niște hipsterițe penibile, în urmă cu vreo 15 ani, că voiau și ele un pic de atenție, să le admire libidinoșii în timp ce pedalează.
Să le vedeți: își pun flori la bicicletă, se îmbracă în rochii înflorate, vin cu fotograful după ele, după care umplu Facebookul cu poze de la evenimentul în care traversează Galațiul.
Și stați liniștiți că sunt destui cretini care aplaudă acest Skirt Bike, un eveniment care pur și simplu nu aduce deloc plusvaloare comunității gălățene.
“Skirt Bike Galați”, care va avea loc în data de 15 septembrie 2024, folosește doar hipsterițelor, multe dintre ele grase, niște “balene” echipate în rochii înflorate.
Cu tot respectul, credem că ne putem permite o mică observație: acesta este un eveniment care nu folosește comunității, publicului, în general.
A, e ok că niște doamne și domnișoare au ales să se urce pe bicicletele lor.
Dar de ce vor ele să ne arate tuturor că știu să pedaleze?
Ce mare chestie este să îți pui flori pe bicicletă, să îți tragi o fustă înflorată pe tine și să ieși pe străzile Galațiului… ca să demonstrezi ce?
Nu interesează, băi, pe nimeni treaba asta, serios! Ai nevoie de validare din partea societății și vii să cerșești atenție?
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Bine, este posibil să mai apară câțiva onaniști pe marginea drumului, care să le privească pe participantele la Skirt Bike cum le intră șaua-n fund, dar tragem speranța că aceștia sunt puțini la număr.
Gălățenii sunt oameni civilizați, ce Dumnezeu! 🙂
Oamenii de bun simț își văd de treaba lor și în niciun caz nu urmăresc “balene” pe bicicletă.
Ia să vedeți toate ziarele din Galați cum vor mediatiza Skirt Bike, din 15 septembrie 2024, de parcă acest eveniment ar conta în economia Galațiului, de parcă ar fi miezul din nucă sau ceva.
Bicicletele alea cu sertar în față, neapărat cu un buchet de flori în dreptul ghidonului și cu niște “balene” eșuate pe șa, fac toți banii.
Dacă au noroc să prindă și niște gropi în asfalt, circul chiar că este asigurat.
Precizare: acest articol este scris la caterincă și nu trebuie luat în serios. Numai niște grase proaste și câțiva bizoni idioți ar putea să se scandalizeze după ce vor parcurge rândurile de mai sus.
Sursa foto: Facebook/SkirtBike Galati (na că le dăm și link, adică le facem reclamă gratuit)




5 commentsOn Iar vor apărea hipsterițele grase din Galați să ne explice, cu ocazia inutilului Skirt Bike, că lor le place să se plimbe cu bicicleta, de parcă asta ar interesa pe cineva
Mulțumim pentru reclamă!
Genul de articol pe care-l scrii ca sa arati lumii ca tu de fapt nu futi. Bravo, Iuliane!
Sunteți într-o gravă eroare, serios. Dar grase, aici aveți dreptate, chiar nu o să… niciodată în timpul vieții mele.
Inutil si neinteresant evenimentul, dar faptul ca un asa zis barbat la 50 de ani si-a luat din timp sa verse ura asta gratuita tradeaza niste frustrări interioare insuportabile. Gaseste-ti ceva serios de munca, mergi la terapeut, orice dar nu mai imprastia vome din astea in spatiul public. E de ajuns ca absolut fiecare articol de al dumneata e critic si nici macar nu vorbim de critica constructiva, dar ce e aici deja e prea mult. Limbaj si preocupari de mahala, nicidecum jurnalism.
De unde și până unde folosiți d-voastră cuvântul “ură”? Nu urăște nimeni pe nimeni, stați liniștit(ă). Vă place să exagerați, să duceți discuția în sensul dorit de d-voastră. Iar d-voastră observ că îl criticați pe autorul articolului (pe subsemnatul), nu articolul în sine. Ce e rău să le spui unor grase că… chiar sunt grase și că evenimentul ăsta inutil Skirt Bike a fost făcut doar pentru ca unele dintre ele să își satisfacă orgoliul și nevoia de fi băgate în seamă? A, nu mai mai avem voie să criticăm, să luăm atitidine față de anumite evenimente care nouă nu ni se par în regulă, că sar unii (unele) ca d-voastră să ne certe, să ne tragă de urechi ca tovarășa dirigintă de pe vremuri? Avem o veste proastă pentru d-voastră: o să luăm atitudine în continuare, chiar dacă vă place sau nu, de asta puteți fi sigur(ă).
Mobile Sliding Menu
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu tineri din PSD Galați, viitori sinecuriști și atârnători de funcții publice
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu
Read More...O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei
O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale
Read More...Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani
Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani. Această firmă catalogată
Read More...Tancrad Galați, contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un ciot de pe str. Basarabiei
Tancrad Galați tocmai a primit un contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un
Read More...Buldozerele au ocupat Faleza Galați și nivelează de zor locurile în care până mai ieri erau zeci de copaci
Te uiți la poza asta și simți cum te-apucă dracii. Buldozerele au ocupat Faleza Galați și nivelează de zor
Read More...De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu tineri din PSD Galați, viitori sinecuriști și atârnători de funcții publice
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu
Read More...O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei
O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale
Read More...Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani
Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani. Această firmă catalogată
Read More...Tancrad Galați, contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un ciot de pe str. Basarabiei
Tancrad Galați tocmai a primit un contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un
Read More...Buldozerele au ocupat Faleza Galați și nivelează de zor locurile în care până mai ieri erau zeci de copaci
Te uiți la poza asta și simți cum te-apucă dracii. Buldozerele au ocupat Faleza Galați și nivelează de zor
Read More...Oțelul a câștigat un punct la Voluntari, cu noroc și un pic de ajutor de la arbitri
Oțelul a câștigat un punct la Voluntari, cu noroc și un pic de ajutor de la arbitri. Galațiul nu
Read More...Dați-vă la o parte că s-a întors regele Lameira!
Dați-vă la o parte că s-a întors regele Lameira! Oțelul Galați a câștigat cu FC Argeș, scor 1-0, după
Read More...Baronul Fotea și “dracul” Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste
Baronul Fotea și "dracul" Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste. Până și la un amărât de festival
Read More...Pucheanu și-a tras vesta de salvare peste costumul ăla de nuntaș abțiguit și s-a apucat să mârâie la Bolojan că să facă, domn’e, ceva cu criza asta energetică
Nu, așa ceva nu există! Pucheanu și-a tras vesta de salvare peste costumul ăla de nuntaș abțiguit și s-a
Read More...Primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și gașca lui de imbecili sparg 150.000 de lei de Ziua Marinei
Primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și gașca lui de imbecili sparg 150.000 de lei de Ziua Marinei, la Galați. Asta
Read More...Punctul de vedere al Direcției Silvice Galați în legătură cu un articol apărut în publicația Fără Mogul
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Galați, cu sediul în Galați, str. Științei nr. 95, reprezentată
Read More...Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea
Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea.
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău politic
Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău
Read More...Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața instituției cu o pădure urbană pentru a reduce efectul de insulă de căldură și a combate canicula
Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața clădirii unde se află sediul instituției (Hôtel de Ville) cu
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Nouă luni de penelism roșu cu Vești veștede și dihănii politice populiste, din haita Gigel Scarlat: tocmai ce au dat dupacul golănesc în ceafa PNL și bâzâie șmecherește că nu ei au făcut-o
Această poză de Congres PNL de mandatare a unui lider liberal adevărat face cât o mie de cuvinte
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing