Acești edili necinstiți ar trebui făcuți de râs prin târg, cu indicii atârnați de gât, precum erau, pe vremea lui Cuza, negustorii cu ocalele.
Fiidcă ar vrea să ne ia cu două mâini și să nu ne mai dea nici cu un deget, pesediștii conduși de Pucheanu au folosit indici de inflație diferiți. Unul mai mare pentru mărirea taxei de habitat și un indice mai mic pentru majorarea redevențelor datorate bugetului local de companiile publice înțesate de clientela de partid.
Pentru cei care n-au apucat prea multe alegeri în viața asta, să reamintim că domnitorul Alexandru Ioan Cuza obişnuia adesea să se îmbrace ca un om de rând, să afle cum trăiesc cei mulţi.
Deghizat în țăran, a încercat și el să vândă două putini de lapte acru chiar la noi în târg, la Galați. Unde un negustor necinstit i-a măsurat laptele cu ocaua mare (1,520 l), dar untdelemnul dat la schimb cu ocaua mică (1,288 l).
Și atunci Cuza a dat ordin ca neguțătorul prins cu ocaua mică să fie purtat pe ulițe cu ocalele legate de gât și să strige „Cu asta nu!” ridicând ocaua mică și „Cu asta da!” când o ridica pe cea mare.
Așa ar trebui purtați prin oraș și jupân pârcălabul Ionuț F. Pucheanu, dimpreună cu vistiernica Rodica Câmpeanu, directoarea financiar-contabilă a Primăriei, și clucerul Ștefan Aurelian, juristul.
Redevențe de nimic pentru patrimonii uriașe
Mâzgălelile de mai jos au fost extrase din rapoartele de specialitate ce au stat la baza adoptării hotărârii de consiliu local 557/2019 privind creșterea taxei de habitat și a HCL-urilor 559, 560 și 561 prin care se indexează cuantumurile redevențelor plătite pentru domeniul și bunurile din patrimoniul public exploatate de către Calorgal S.A., Administrația Piețelor și respectiv Gospodărire Urbană S.R.L.
Dacă citiți cu atenție, veți observa că, atunci când vine vorba de indexat cu inflația redevențele ce trebuie plătite bugetului local de aceste firme-monopol ale statului local, căpușate de pesediști cu carnet dar și lipitori de afișe până la post de portar și femeie de serviciu, indicele de inflație este considerat ca fiind un 3,4%.
Dar când vine vorba de mărit taxa de habitat pentru fraierii de contribuabili ai Galațiului, indicele de inflație, în același set de HCL-uri din același decembrie 2019 vizând anul 2020, devine 4,6%.
Nu mai vorbim de faptul că, plătiți cu 8-10 mii de lei/lună net, acești geniali economiști ai Primăriei au moduri diferite de a scrie un rahat de procentaj, faza cu inflația de 103,4% meritând a-i fi semnalată altui nepereche al României, Mugur Isărescu – poate-l ia cu răcori și ne lasă…
Da, veți spune, e o mică ciupeală fiindcă, la nivelul Administrației Piețelor, de exemplu, diferența dintre aplicarea unui procentaj de inflație sau altul este de vreo 1.000 de euro raportată la cele aproape 90 de mii câte se vor plăti ca redevență pe tot anul.
Să știți că nu-i așa. Aici este vorba de un principiu, din mica ciupeală, din oul furat azi, mâine se ajunge la bou, la exploatarea pe nimic a bunurilor publice – și în regim de monopol – numai ca să aibă o liotă de nemurici, pesediști notorii și acoliții sau slugile lor de unde suge salarii care de care mai grase lună de lună.
Administrația Piețelor are în exploatare vreo 100.000 de metri pătrați din domeniul public. Socoteala o găsiți chiar pe site-ul lor unde am pus noi cifrele pe care le știm, din ochi, pentru Piața Micro 17, cea de flori și cea din I.C.Frimu. Adică, ăștia vor plăti redevență sub 1 (un!) leu/mp anual.
Cum se laudă pesedeii de la Piețe cu eșecurile. Reabilitarea pieții din Micro 17, încă un contract perdant – ca la plaja Dunărea!
Bă, vouă chiar nu vă este rușine?

O persoană juridică, pentru a avea un loc de parcare al său, marcat și rezervat, trebuie să plătească 218 lei și 25 de bani lunar, adică 2,619 lei anual, adică, la un loc de 5 m lungime și 2 lățime vin peste 260 de lei/mp pe an. Iar Administrația Piețelor, care închiriază tarabele la niște tarife nesimțite, protejează S.R.L.-urile ce vând fără case de marcat în fața producătorilor autentici și stă cu construcțiile neterminate cu anii nu plătește nici măcar un leu pe metru pătrat anual.
Un alt exemplu ar fi cel al Gospodărire Urbană S.R.L. Cam cât de greu credeți că le vine celor de acolo să plătească redevențe de nici 2.000 de euro anual când doar dintr-o înhumare simplă ei încasează aproape 100 de euro conform noilor tarife, majoritatea duble față de cele din Brăila, de exemplu?
Și trebuie spus că, în ședința din 12 decembrie 2019, când s-au votat atât creșterea taxei de habitat, dar și a redevențelor, la ultimele nu a psus nimeni nimic. Băi, dar nimeni! S-au votat fără discuții cu unanimitate. Eu cred că nici n-au observat consilierii care este procentajul, care sunt cuantumurile etc. Păi ce, sunt bunurile lor de-acasă, îi afectează pe ei la buzunar?…
Cam așa arată statul capturat de PSD la Galați, așa își bat aleșii joc și de buzunarele, și de bunurile noastre publice. Asta ca să înțelegeți de ce le convine, de exemplu, celor de la piețe să stea cu multe locații nerepuse în funcțiune cu anii, precumin Piața Moruzzi etc.
Află de ce, în viziunea directoarei Viorica de la Piețe, cetățenii sunt cantitate neglijabilă
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!




4 commentsOn Administrația Pucheanu jumulește gălățenii, dar taxează la mișto companiile locale căpușate de PSD! | FACSIMIL
Oct. 2019 fata de oct 2018 – 3,4%. Sursa: Institutul National de Statistica… Ce chestie!
Păi, și atunci de ce taxele cetățenilor, cum este cea de habitat, le indexează lacomii ăștia cu 4,6%?
Nu stiu. Dar cei despre care vorbeai nu au gresit (cu 3.4). Articolul tau nu prea are acoperire…
Vă văd om informat. Deci deștept. Iată de ce nu înțeleg de ce țineți să vedeți critica acolo unde nu este. Dar mai și omiteți detaliile strigătoare la cer. Am scris noi undeva în parcursul acestui text că 3,4% este un indice de inflație greșit? Sau am lăsat să se înțeleagă?
Ce nu vreți dvs. să puneți în discuție fiindcă probabil nu vă convine sunt:
1. indicele de 4,6% folosit pentru indexarea taxei de habitat de exemplu
2. indicele de inflație de 103,4% menționat ad literam de către rapoartele de specialitate ale distinsei economiste Câmpanu (ce tabele o fi citit sau ce sistem de notare o fi învățat?…)
3. Nu mai spun de nivelul absolut rușinos al redevențelor, discutat în detaliu cel puțin în cazul celor de la Piețe, mai sus…
Mobile Sliding Menu
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a urcat cu tupeu pe valul de simpatie generat de donația soției moștenitorului Ferrari, Romina Gingașu, ca să adune și el niște aprecieri din partea publicului
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a urcat cu tupeu pe valul de simpatie generat de donația soției moștenitorului Ferrari,
Read More...Parcul Industrial din Galați, cu zero clienți în 23 de ani de la înființare, plătește în fiecare lună 5 salarii (indemnizații), având în schemă un director general, trei membri ai Consiliului de Administrație (CA), instalați pe filiera PSD, și un jurist cu jumătate de normă. Salariul directorului general Cristian Udriș a fost majorat în acest an (2026) la 19.100 de lei brut, ceea ce înseamnă 11.173 de lei net, ca să nu facă mai nimic
Parcul Industrial din Galați, cu zero clienți în 23 de ani de la înființare, plătește în fiecare lună 5
Read More...O să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau funcționale în municipiul Galați, din totalul de 206, în luna ianuarie 2026. Un număr de 168 de adăposturi erau parțial funcționale, iar 31 erau nefuncționale
Fraților, o să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau
Read More...E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Circul adus în acest an pe străzile Galațiului de către primarul Pucheanu a costat fix 1.209.990 de lei fără TVA, adică 232.690 de euro. Au fost trei zile de “street festival”, un soi de ghiveci compus din parade cu păpuși gigant, dansuri, statui vivante, spectacole de foc, jongleuri, echilibriști și spectacole de foc
Circul adus în acest an pe străzile Galațiului de către primarul Pucheanu a costat 1.209.990 de lei fără TVA,
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a urcat cu tupeu pe valul de simpatie generat de donația soției moștenitorului Ferrari, Romina Gingașu, ca să adune și el niște aprecieri din partea publicului
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a urcat cu tupeu pe valul de simpatie generat de donația soției moștenitorului Ferrari,
Read More...Parcul Industrial din Galați, cu zero clienți în 23 de ani de la înființare, plătește în fiecare lună 5 salarii (indemnizații), având în schemă un director general, trei membri ai Consiliului de Administrație (CA), instalați pe filiera PSD, și un jurist cu jumătate de normă. Salariul directorului general Cristian Udriș a fost majorat în acest an (2026) la 19.100 de lei brut, ceea ce înseamnă 11.173 de lei net, ca să nu facă mai nimic
Parcul Industrial din Galați, cu zero clienți în 23 de ani de la înființare, plătește în fiecare lună 5
Read More...Orașul Tecuci nu are după ce bea apă, dar cu toate astea primarul Lucian Costin (PNL) a spart suma de 263.184 de lei (51.000 de euro), din bani publici, pentru un concert, de 1 iunie 2026, cu Horia Brenciu, Jo și Andrei Bănuță
Orașul Tecuci nu are după ce bea apă, dar cu toate astea primarul Lucian Costin (PNL) a spart suma
Read More...O să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau funcționale în municipiul Galați, din totalul de 206, în luna ianuarie 2026. Un număr de 168 de adăposturi erau parțial funcționale, iar 31 erau nefuncționale
Fraților, o să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau
Read More...Principala problemă pentru Oțelul Galați nu este concordatul preventiv, ci faptul că niciun sponsor nu vrea să își asocieze imaginea cu clubul, să vină cu bani la echipă. Intrarea în concordat preventiv reprezintă doar un soi de time-out cerut de Oțelul pentru a putea eșalona plata datoriilor de 19 milioane de lei, dintre care 7 milioane de lei sunt numai către ANAF
Principala problemă pentru Oțelul Galați nu este concordatul preventiv, ci faptul că niciun sponsor nu vrea să își asocieze
Read More...Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci
Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare,
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt eveniment local, a sărit imediat să se dea mare cu performanța ei de la Eurovision, să o felicite printre primii, de parcă ar fi fost mentorul ei
Primarul Galațiului, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt
Read More...România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel!
România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel! Alexandra a fost
Read More...Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2, în meciul decisiv disputat la București
Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin 2026. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2,
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...