Katarina din Kiev, în vârstă de 59 de ani, refugiată cu cățelușa ei în Campusul studențesc din Galați: “Nu ne așteptam la o așa primire. La Galați am găsit, în primul rând, liniște, apoi iubire și compasiune”

In Actual, Blocuitorii, Local

La Căminul studențesc C din Galați a fost agitație duminică dimineață. În cursul nopții, pe lângă cei 70 de refugiați cazați aici, au mai venit peste 200, de la Isaccea. Cei mai mulți au venit din Odesa și Kiev și au reușit să ajungă în Galați cu copiii, animalele de companie, cu hainele de pe ei și câteva acte de identitate. Agoniseala lor de-o viață a rămas acolo, în Ucraina devastată de război.

Studenți și profesori de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, la care s-au adăugat voluntari din oraș au dat dovadă de omenie.

Ei au asigurat nu doar cazarea, ci și o masă caldă pentru refugiați, au adus pături, haine groase, conserve, apă, jucării, consumabile pentru copii (pampers, detergent, materiale de igienă) dar și medicamente.

„În căminul C avem la acest moment cazați peste 300 de refugiați. Oamenii au venit azi noapte pe diferite căi, unii pe la Isaccea, alții pe la Giurgiulești. Avem voluntari de la câteva asociații studențești, care stau aici 24 din 24 și s-au mișcat exemplar. Am încercat, cu ai mei colegi, să coordonăm colecta de îmbrăcăminte, alimente, să facem trierea, am pus la dispoziție frigidere pentru alimentele perisabile, am asigurat căldura în cămin. Avem un transport care va pleca la Isaccea, vom trimite pături, îmbrăcăminte și alimente acolo, apoi îi vom aduce pe refugiați aici, la nevoie mai pregătim un cămin studențesc pentru ei. În ritmul acesta vom avea peste 500 de oameni cazați în Campusul Al. I. Cuza. Ne străduim să le asigurăm toate condițiile, să le mai alinăm suferința”,

a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Comunitatea locală a dat dovadă de compasiune față de acești oameni prigoniți de război din propria lor țară, gălățenii implicându-se la modul concret pentru ajutoarea refugiaților ucraineni.

“Noi am transmis celor de la Guvern situația de aici, am vorbit de dimineață cu Ministrul Educației, vom avea o comunicare directă cu Isaccea. Vom încerca să îi aducem pe cei din vamă la Galați, pentru că acolo nu sunt condiții de cazare. Din fericire, este o solidaritate maximă din partea gălățenilor, este un flux continuu de dimineață aici, le mulțumim și pe această cale”,

a mai spus prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Gerogescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Mulți studenți ai UDJG din Ucraina sau Republica Moldova asigură traducerea și mediază comunicarea atât în campus cât și în punctele de trecere a frontierei la Isaccea și Giurgiulești.

Iar refugiații mulțumesc din toată inima pentru lecția de solidaritate.

De exemplu, Katarina din Kiev, în vârstă de 59 de ani, cazată sâmbătă noapte împreună cu cățelușa ei în cămin, a declarat emoționată.

„Nu ne așteptam la o așa primire. La Galați am găsit, în primul rând, liniște, apoi iubire și compasiune”,

a spus Katarina.

Pentru cei care doresc să facă donații în bani, Asociația pentru Instruire în Situații de Urgență, care participă alături de studenți la acțiunea din Campusul „Al. I. Cuza” din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, pune la dispoziție și un cont: RO48BRDE180SV26426761800 la BRD Galați, cu mențiunea HelpUcraina.

Fondurile vor fi direcționate exclusiv către refugiați.

Sursa foto: Universitatea Dunărea de Jos din Galați

(Articol publicitar – P)

You may also read!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu