Mafia PSD conduce Galațiul sub o formă sau alta, de 30 de ani încoace, dar niciodată nu a avut puterea absolută. Când celelalte municipii importante din țară au schimbat macazul la aceste alegeri locale, chiar și acolo unde primarii în funcții erau cât de cât ok (vezi Brașovul), la Galați cetățenii au dat toată puterea în mâna aceluiași PSD toxic.
PSD va avea puterea absolută în municipiul Galați, în următorii 4 ani.
Primarul Ionuț Pucheanu este de la PSD și a obținut 59,2%, fiind urmat de Bogdan Rudeanu (USR PLUS), cu 16,29%, și Cătălin Cristache (PMP), cu 5,05%.
Mai mult, din cei 27 de consilieri cât are Consiliul Local, 15 vor fi de la PSD Galați, adică o majoritate de 55%.
Configurația Consiliului Local (CL) Galați este următoarea: PSD – 15 consilieri, PNL – 6 consilieri, USR PLUS – 4 consilieri și PACT pentru Galați – 2 consilieri.
Și Consiliul Județean (CJ) Galați a fost câștigat tot de PSD prin Costel Fotea, așa că putem spune că Galațiul este pesedist din cap până în picioare.
Până și părul îl are vopsit în roșu și are tatuat pe ceafă simbolul cu cei 3 trandafiri ai lui Ion Iliescu, tătucul comunist al PSD.
PSD a fost la putere tot timpul în Galați, în ultimii 30 de ani, dar niciodată nu a guvernat singur orașul.
Tot timpul a avut nevoie și de alte partide, sateliți sau balamale politice pentru a forma majoritatea în Consiliul Local Galați.
Acum nu mai e cazul, din moment ce PSD are la Galați atât primarul, majoritatea în Consiliul Local, dar și președintele Consiliului Județean.
Asta înseamnă că orice lucru care nu va funcționa în Galați de-acum înainte va trebui imputat exclusiv PSD.
Gălățenii nu au fost la vot iar acum constată că au pus tot tortul în mâna PSD-iștilor, până în 2024
Gălățenii au tratat în glumă alegerile locale de duminică, 27 septembrie 2020, iar acum constatăm că unii sunt speriați când au văzut că și-au lăsat banii din taxe și impozite exclusiv pe mâna PSD-iștilor, până în 2024.
Întărită de votul dat de gălățeni (sau mai degrabă de lipsa la vot a gălățenilor), administrația Pucheanu 2 își va permite mult mai multe aroganțe, derapaje și furăciuni din banul public.
Maleficul Dan Nica, individul care subjugă Galațiul de 30 de ani încoace, este primul care a vorbit duminică seară, la sediul PSD, când pesediștii și-au anunțat victoria.
Asta demonstrează clar cine este adevăratul jupân al Galațiului.
Gălățenii nu și-au dat seama, dar tocmai l-au votat încă o dată pe Dan Nica, deși el nu a candidat.
Au votat, de fapt, interesele lui Dan Nica, interese care nu s-au intersectat niciodată cu interesul Galațiului, de când acest individ este în politică.
Vom reveni tot în cursul zilei de astăzi, că sunt multe de spus.
Sursa foto: Viața Liberă
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.




4 commentsOn Mafia PSD deține pentru prima dată puterea absolută în Galați. PSD va conduce singur, fără sateliți. Istoria unui vot rușinos pentru Galați
Urat.
Da, dar există și un beneficiu. Măcar s-a obținut izolarea… 😉
“…sursa foto:Viața Liberă”…🤔
Da, acolo a apărut poza! Vi s-ar părea corect să nu menționăm și să ne prefacem că ne-a căzut poza din cer sau, mai rău, să lăsăm impresia că ne aparține sau cum?
Mobile Sliding Menu
Ne întreabă lumea cu cine ținem noi în seara asta, în prima semifinală de la Mondiale: Franța – Spania. Și că pe cine vedem noi mergând mai departe în finală. Răspunsul nostru este simplu, unul la îndemâna tuturor: în niciun caz cu Spania, o echipă care a reușit să păcălească fotbalul
Ne întreabă lumea cu cine ținem noi în seara asta, în prima semifinală de la Mondiale: Franța - Spania.
Read More...Îți dai seama că Galațiul este capturat de autorități (PSD) doar uitându-te la poza asta. Ce să caute președintele CJ Galați, Costel Fotea, și Înaltpreasfințitul Dunării de Jos, Casian Crăciun, la o întâlnire a contabililor? Ce treabă să aibă Fotea și Casian cu contabilitatea, că niciunul dintre ei nu este contabil? Ei sunt niște impostori, niște “vrednici” care au ajuns să ocupe funcții publice
Îți dai seama că Galațiul este capturat de autorități (PSD) doar uitându-te la poza asta. Ce să caute președintele
Read More...Nu se mută nimeni în Galațiul ăsta prăfuit. Dimpotrivă, tot mai mulți pleacă de-aici. Galațiul a devenit un oraș îmbătrânit, cu străzi goale, în care ai sentimentul că te irosești. De asta pleacă tinerii capabili din Galați la alte facultăți, pentru că simt că aici nu au niciun viitor
Nu se mută nimeni în Galațiul ăsta prăfuit. Dimpotrivă, tot mai mulți pleacă de-aici. Galațiul a devenit un oraș
Read More...Țeapa asta dată de CJ Galați bugetului UE nu ar trebui să rămână așa. Nava “Camelia” a fost lansată la apă în anul 2024 de Consiliul Județean (CJ) Galați, are capacitate de 30 de locuri și a costat 500.000 de euro din bani europeni
Țeapa asta dată de CJ Galați bugetului UE nu ar trebui să rămână așa. Nava "Camelia" a fost lansată
Read More...Pe sărăcia asta, Primăria Ivești (PSD) din județul Galați dă 199.695 de lei (39.414 euro) pe Festivalul Vinului! Adică au fost rezolvate toate problemele din comuna Ivești și fix asta le lipsea locuitorilor de acolo: Festivalul Vinului
Pe sărăcia asta, Primăria Ivești (PSD) din județul Galați dă 199.695 de lei (39.414 euro) pe Festivalul Vinului! Adică
Read More...Îți dai seama că Galațiul este capturat de autorități (PSD) doar uitându-te la poza asta. Ce să caute președintele CJ Galați, Costel Fotea, și Înaltpreasfințitul Dunării de Jos, Casian Crăciun, la o întâlnire a contabililor? Ce treabă să aibă Fotea și Casian cu contabilitatea, că niciunul dintre ei nu este contabil? Ei sunt niște impostori, niște “vrednici” care au ajuns să ocupe funcții publice
Îți dai seama că Galațiul este capturat de autorități (PSD) doar uitându-te la poza asta. Ce să caute președintele
Read More...Nu se mută nimeni în Galațiul ăsta prăfuit. Dimpotrivă, tot mai mulți pleacă de-aici. Galațiul a devenit un oraș îmbătrânit, cu străzi goale, în care ai sentimentul că te irosești. De asta pleacă tinerii capabili din Galați la alte facultăți, pentru că simt că aici nu au niciun viitor
Nu se mută nimeni în Galațiul ăsta prăfuit. Dimpotrivă, tot mai mulți pleacă de-aici. Galațiul a devenit un oraș
Read More...Țeapa asta dată de CJ Galați bugetului UE nu ar trebui să rămână așa. Nava “Camelia” a fost lansată la apă în anul 2024 de Consiliul Județean (CJ) Galați, are capacitate de 30 de locuri și a costat 500.000 de euro din bani europeni
Țeapa asta dată de CJ Galați bugetului UE nu ar trebui să rămână așa. Nava "Camelia" a fost lansată
Read More...Galațiul s-a golit de oameni. Străzile sunt goale, până și primarul Pucheanu (PSD) admite acest lucru. Tinerii au plecat în alte orașe la facultăți, ăia peste 35 de ani s-au mutat în alte părți, fiecare pe unde a putut… numai ca să scape de mizeria politică din Galați
Galațiul s-a golit de oameni. Străzile sunt goale, până și primarul Pucheanu (PSD) admite acest lucru. Tinerii au plecat
Read More...Pe sărăcia asta, Primăria Ivești (PSD) din județul Galați dă 199.695 de lei (39.414 euro) pe Festivalul Vinului! Adică au fost rezolvate toate problemele din comuna Ivești și fix asta le lipsea locuitorilor de acolo: Festivalul Vinului
Pe sărăcia asta, Primăria Ivești (PSD) din județul Galați dă 199.695 de lei (39.414 euro) pe Festivalul Vinului! Adică
Read More...Ne întreabă lumea cu cine ținem noi în seara asta, în prima semifinală de la Mondiale: Franța – Spania. Și că pe cine vedem noi mergând mai departe în finală. Răspunsul nostru este simplu, unul la îndemâna tuturor: în niciun caz cu Spania, o echipă care a reușit să păcălească fotbalul
Ne întreabă lumea cu cine ținem noi în seara asta, în prima semifinală de la Mondiale: Franța - Spania.
Read More...Primarul Pucheanu (PSD) se laudă că a adus nisip dintr-ăla fin pentru turneul de volei. Lucrările pe b-dul G. Coșbuc sunt oprite, dar e bine că Galațiul își permite aroganțe cu nisip fin și mult balamuc în zona Spicu pentru un amărât de turneu de volei de care nu a auzit nimeni, deși a ajuns la a treia ediție
Primarul Pucheanu (PSD) se laudă că a adus nisip dintr-ăla fin pentru turneul de volei. Lucrările pe b-dul G.
Read More...Nisip, cât mai mult nisip aruncat în ochii gălățenilor cocoșați de taxe și impozite. Turneul de volei pe plajă din centrul Galațiului, care va începe joi, 18 iunie 2026, demonstrează încă o dată faptul că primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD), este o pușlama politică, un individ rudimentar care are o înclinație către circ
Nisip, cât mai mult nisip aruncat în ochii gălățenilor cocoșați de taxe și impozite. Turneul de volei pe plajă
Read More...Oțelul Galați a închis ușa în nas oricărui investitor încă din februarie 2020, când a acceptat să devină sluga primarului Ionuț Pucheanu (PSD). Președintele Oțelul Galați, Cristi “Babicu” Munteanu a făcut atunci o mișcare grețoasă și absolut de neînțeles, oferindu-i primarului Pucheanu titlul de “brand ambassador” al clubului
Oțelul Galați a închis ușa în nas oricărui investitor încă din februarie 2020, când a acceptat să devină sluga
Read More...Principala problemă pentru Oțelul Galați nu este concordatul preventiv, ci faptul că niciun sponsor nu vrea să își asocieze imaginea cu clubul, să vină cu bani la echipă. Intrarea în concordat preventiv reprezintă doar un soi de time-out cerut de Oțelul pentru a putea eșalona plata datoriilor de 19 milioane de lei, dintre care 7 milioane de lei sunt numai către ANAF
Principala problemă pentru Oțelul Galați nu este concordatul preventiv, ci faptul că niciun sponsor nu vrea să își asocieze
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...AUR a trântit Guvernul Veștea, propus de Nicușor Dan, după ce inițial părea că va vota alături de PSD pentru învestirea noului Executiv. George Simion a strâmbat cuiul fix înainte de votul de învestitură, dând ordin celor 90 de parlamentari AUR să părăsească sala
AUR a trântit Guvernul Veștea, propus de Nicușor Dan, după ce inițial părea că va vota alături de PSD
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Nouă luni de penelism roșu cu Vești veștede și dihănii politice populiste, din haita Gigel Scarlat: tocmai ce au dat dupacul golănesc în ceafa PNL și bâzâie șmecherește că nu ei au făcut-o
Această poză de Congres PNL de mandatare a unui lider liberal adevărat face cât o mie de cuvinte
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...