Marius Dobrea, nașul primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu, și director al Poliției Locale Galați, este partener prin IPA Galați în organizarea Rock Danube Festival Galați 2025. Dobrea este președintele IPA Galați, o asociație care colcăie de foști polițiști pensionari speciali din Ministerul de Interne, care în 2023 a solicitat un sediu “în folosință gratuită” de la primăria condusă de finul său Pucheanu. Nevasta lui Marius Dobrea este manager al Spitalului Județean din Galați, iar el e și “mare motociclist”, în parteneriat cu finul său Pucheanu, și face paradă cu treaba asta

In Actual, ClientiCaptivi, Local

Nimic nu se întâmplă în Galați fără voia șmecherilor care au confiscat acest oraș, în special din punct de vedere economic. Mai nou, acești șmecheri cu conexiuni care duc până la vârful administrației publice locale au intrat și pe zona de divertisment, că și de acolo se pot scoate bani buni. Danube Rock Festival 2025 Galați, altfel un festival de bun augur, căci la câte manele se aud în Galați e binevenit și un pic de rock, a ajuns pe mâinile primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu (prin intermediul Primăriei Galați) și ale finului său de la nunta de argint, Marius Dobrea – directorul Poliției Locale Galați. Marius Dobrea este și un mare amator de motociclete, motiv pentru care cu ocazia festivalului rock se va face și o paradă a motocicliștilor pe străzile Galațiului, de parcă asta ar interesa pe cineva.

Dacă o să vă uitați pe afișul Danube Rock Festival Galați 2025 (vezi foto mai jos), printre alții, o să vedeți că acolo apar ca organizatori, parteneri, sponsori sau ce-or mai fi ei și următoarele trei entități: Primăria Galați, IPA România Regiunea Galați și Riders of IPA Galați.

Știți ce înseamnă IPA Galați?

Este filiala gălățeană a IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor), o asociație de drept privat compusă din foști și actuali polițiști, dar și din prieteni ai acestora care nu au făcut parte din structurile M.A.I.

Între Primăria Galați și IPA Galați există însă o relație de prietenie mai veche. Pe bani publici, evident.

De exemplu, Asociația Internațională a Polițiștilor Secția Română – Regiunea Galați (pe scurt, IPA Galați) a solicitat Primăriei Galați, în luna septembrie 2023, repartizarea unui sediu în incinta fostului punct termic nr. 72 al Apaterm, renovat și transformat între timp în spațiu de birouri, din bani publici, după cum am scris aici în Alternativa – Jurnalism fără mogul.

Președintele IPA Galați este fostul șef al Poliției municipiului Galați, Marius Dobrea, care în prezent ocupă funcția de director general al Poliției Locale Galați.

Dobrea este finul primarului Ionuț Pucheanu, fiind cununat de acesta la nunta de argint.

Marius Dobrea cumulează pensia specială din M.A.I. cu veniturile de director al Poliției Locale Galați (10.000 de lei net/lună), ceea ce înseamnă că trăiște mai bine decât proștii din Germania sau Danemarca.

Vicepreședinte al IPA Galați și cel care, în anul 2023, a depus cererea la primărie (vezi foto mai jos) pentru obținerea unui sediu gratis este Costel-Marinel Rubică, fost șef al Secției 1 Galați, în prezent pensionar special din M.A.I. și angajat și el pe post de șef în cadrul Poliției Locale Galați, mai exact ca șef al Serviciului de Intervenție Rapidă (mascați).

Despre Costel Rubică presa locală a scris că ar fi fost cununat de Marius Dobrea, lucru care are sens dacă ne gândim că cei doi au ținut aproape unul de celălalt ca șefi în Poliția Galați și în Poliția Locală Galați, iar acum, tot ca șefi, desigur, în IPA Galați.

E, cu toate astea IPA Galați a fost acceptată ca partener pentru Danube Rock Festival 2025 Galați, unde pe afiș apare și Primăria Galați.

Altfel spus, rockerii din Galați, care chiar sunt oameni ok (Rock on!), ar trebui să știe că acest festival este girat și de niște foști polițiști din M.A.I, niște pensionari speciali care se cam plictisesc în timpul vieții lor.

Dar v-ați întrebat de ce presa “liberă” din Galați nu le spune acest lucruri gălățenilor?

Marius Dobrea – alias “President Tony”, așa își zice el (vezi foto deschidere) – este directorul Poliției Locale Galați, e pensionar special din MAI, la vârsta de 51 de ani, și finul primarului Ionuț Pucheanu la nunta de argint.

Mai mult, soția lui Marius Dobrea – Alina Valentina Dobrea – este managerul economic al Spitalului Județean de Urgență din Galați, care împleștește toate firele sub oblăduirea președintelui CJ Galați, Costel Fotea.

Marius Dobrea este însă și un pasionat de motociclete, deși, la ce butelie poartă zi de zi sub tricou ar trebui să fie mai degrabă tractorist.

Voi vă dați seama că indivizi rudimentari ca Marius Dobrea – pensionar special din Ministerul de Interne și director al Poliției Locale Galați – își permit astfel de aroganțe pe banii voștri?

Și în timp ce pensionarul special Marius Dobrea se dă cu motocicleta pe unde vrea el, voi vă dați cu autobuzul Transurb, băi, săracilor!

Și pentru ca umilința să fie supremă, cu ocazia Danube Festival Rock Galați 2025 va avea loc și un soi de paradă a motocicliștilor, potrivit cotidianului Monitorul de Galați – vezi foto mai jos, care au fost conduși la un moment dat și de directorul Marius Dobrea, sperăm să nu greșim.

Așa își manifestă directorul-pensionar Marius Dobrea masculinitatea: turând motoarele și făcând gălăgie inutilă pe străzile Galațiului, de parcă ar fi străzile lui și ale finului său, primarul Ionuț Pucheanu.


Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu