Doctorii din toată țara cad ca popicele, oamenii ajunși în spital cu coronavirus nu pot respira pentru că nu sunt suficiente tuburi de oxigen, iar prioritatea Primăriei Galați a fost să dea 130.000 de lei (aproximativ 27.000 de euro) unei firme de apartament ca să urmărească ce se scrie de rău în mass media despre această instituție.
La vreme de criză, pentru unii pare că-i Sărbătoare! Nu doar de Crăciun, Revelion și Paști se fac cadouri – mai nou, și de Coronavirus.
Când toată lumea se minuna cum își donează primarul Pucheanu salariul pe o lună, Primăria Galați tocmai atribuise în formă simplificată un contract urgent de peste 10 ori mai scump decât salariul donat de primar.
130.000 de lei – 26.878 de euro – dați pe ce credeți? Pe monitorizarea presei la Nicioproblemă SRL!
„Servicii de monitorizare zilnică a presei scrise, audio-vizuale și electronice, centrală și locală, în vederea asigurării suportului informațional al activității Biroului de presă și pentru informarea rapidă și corectă a conducerii Primăriei municipiului Galați, cu privire la apariția materialelor cu caracter jurnalistic pe domeniile de responsabilitate ale Primăriei municipiului Galați (interviuri, declarații, mesaje, comunicate de presă, drept la replică, puncte de vedere etc.)”
Asta în condițiile în care Primăria Galați, știe toată lumea, are un Birou de Presă unde lucrează vreo patru-cinci angajați, inclusiv fotograf și persoane care se ocupă de pagina de Facebook, de grafica mesajelor pline de poze colorate, borduri supraetajate, betoane fără limite și băi de mulțime.
Adică va putea o firmă care, din datele obținute de noi, are 0 angajați să facă mai mult decât Biroul de presă al Primăriei? Asta este o insultă pentru care angajații ăia, dacă ar avea vreun rest de vertebre una peste alta, ar trebui să intre în grevă totală sau chiar să-și dea demisia, să-l lase pe Pucheanu în mandatul gol!

Conform site-urilor care se ocupă de istoricul firmelor, Nicioproblemă SRL, firma care a câștigat contractul lansat de Primărie marți la ora 17:28 și atribuit miercuri la 12:49, a fost înființată în octombrie 2016.
Adică la doar câteva luni după „reorientarea profesională” a fostului director de la Ecosal, Ionuț Pucheanu. Devenit primarul „Betonuț”, cel care-și freca ieri fericit mâinile cu mănuși negre când anunța că-și donează salariul pe o lună. O sumă oricum mai mică și decât 10% din valoarea contractului atribuit direct Nicioproblemă SRL…
Înființată în 2 octombrie 2016 de Florin Mihai Cambir – un nume familiar pentru cei care citesc presa online din Galați – firma a împușcat contracte de peste 8.800 de euro în numai trei luni. Cu un profit net de vreo 3.000 de euro. În anul următor, 2017, nu a mai rulat nici 1.200 de euro, dar a avut pierderi de peste 300 de euro.
Anul 2018 a fost unul secetos penru Nicioproblemă SRL: zero lei sau euro pe toate rubricile. Iar, la 9 zile după mitingul PSD din 11 mai 2019, Nicioproblemă își suspendă activitatea. Din păcate, încă nu sunt disponibile datele economice pentru 2019, deci nu putem ști dacă în cele patru luni de activitate s-au și rulat niște bani. Urmează să aflăm…
Firma este repusă în activitate pe 16 ianuarie 2020. Doar că, pe 30 ianuarie, Florin Mihai Cambir, proprietar al majorității de 20 de părți sociale din cele 21 ale firmei, le cedează pe toate asociatului său ultraminoritar, Paul Tiberiu Slobodnic. Acesta devine acționar pe toate cele 21 de părți sociale.
Îmbătat de curajul acționariatului unic, acesta înscrie firma pe SEAP pe 12 februarie și, pe 28 februarie, câștigă o atribuire directă. Este vorba despre „Servicii de consultanta (Pachetul lunar este de 2950 de lei si consta in servicii de consultanta marketing / publicitate online si analiza presa / web. Pachetul lunar nu este conditionat de un anumit numar de anunturi, articole publicate sau de consultanta marketing.)” Anunțuri, articole publicate? A, deci tot presă de pupincurism? Dar ascunsă sub formularea consultanță…
Unde a câștigat Slobodnic, noul administrator și acționar unic al Nicioproblemă SRL acest prin contract pe SEAP/SICAP? La Transurb. Când? Fix la ora 13:10 a zilei de 28 februarie 2020.
Atenție, exact în aceeași dată, la aceeași oră și în același minut cu o altă firmă din domeniul presei, proprietara unei publicații de critici tocite și program de glumițe inofensive cu primarul, publicație unde scrie „tizul” fondatorului de la Nicioproblemă SRL.

Belferie pe vreme de pandemie pentru supraviețuirea virușilor electorali?
Noi am făcut chiar o solicitare oficială primarului Ionuț Florin Pucheanu, conducătorul instituției contractante, să ne ofere un punct de vedere vizavi de oportunitatea acestei achiziții mai mult decât dubioase.
„Dat fiind că Primăria a contractat ieri «Servicii de monitorizare zilnică a presei scrise (…)»“, iar dvs. sunteți conducătorul instituției contractante, vă rugăm să ne trimiteți de urgență un punct de vedere referitor la oportunitatea acestei achiziții. De asemenea, vă rugăm să ne trimiteți și o copie a caietului de sarcini și să ne precizați durata pe care s-a încheiat acest contract ”
Am primit numărul de înregistrare 61244/27.03.2020 de la sesizari@primariagalati.ro.
Considerăm ca extrem de necesare explicațiile primarului într-o vreme în care oamenii se sufocă la propriu în spitale, iar Primăria Galați azvârle cu 27 de mii de euro, prin atribuire directă, pentru monitorizarea presei. Arată ca și cum acest purcoi de bani ar fi fost dat cadou unei firme când, de fapt, Biroul de Presă al Primăriei ar trebui să se ocupe cu astfel de statistici.
Și mai interesant ar fi de aflat ce face instituția edilului-șef cu această monitorizare. Cui foloseste și, mai ales, la ce?
Să zicem că apar într-o zi 2 articole critice, 20 zombie-consemnatoare și 20.000 laudativ-pupincuriste. Ce se întamplă cu aceste rapoarte? Cu asta se ocupă Primăria Galați, cu cititul cu boldul al presei? Că de monitorizarea informației știam că se ocupă SRI.
Dar poate Primăria ar trebui să se ocupe de monitorizarea propriilor contracte de lucrări plătite fabulos din bani publici unde, de exemplu, se surpă asfaltul pe strada Domnească reabilitată acum nici trei luni.
Vezi cum, În prag de alegeri, la sondajele din stradă, Pucheanu s-ar putea confrunta cu o gaură uriașă | VIDEO
La 10-15 mii de lei contractul, mai treacă-meargă. Poate criticam doar așa, de principiu, fiindcă oricum n-ar fi fost o cheltuială în regulă.,
Dar la 130 de mii de lei vorbim de o adevărată sifonare! O mârlănie de sinecură de pe urma căreia ar putea supraviețui ca belferii o firmă de „viruși electorali” până trece pandemia și începe, bineînțeles, campania de alegeri electorale locale.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!




5 commentsOn Tun de 130.000 de lei la Primăria Galați, când bolnavii de coronavirus se sufocă în spitale. Contractul, atribuit unei firme de apartament pentru “monitorizarea presei” | FACSIMILE
Fii mai clar despre ce publicatie este vorba si despre ce gazetar:”Unde a câștigat Slobodnic, noul administrator și acționar unic al Nicioproblemă SRL acest prin contract pe SEAP/SICAP? La Transurb. Când? Fix la ora 13:10 a zilei de 28 februarie 2020. Atenție, exact în aceeași dată, la aceeași oră și în același minut cu o altă firmă din domeniul presei, proprietara unei publicații de critici tocite și program de glumițe inofensive cu primarul, publicație unde scrie tizul fondatorului de la Nicioproblemă SRL.” Galatenii trebuie sa stie.
Răspunsul e cuprins în articol. Puteți afla de pe google.
Poate trece covid-19 si prin PSD avem nevoie de ceva care să curețe aceste gunoaie.
Ajuta-ma,asa ar fi colegial.Da-mi un link sau ce sa urmaresc ca sa ma edific.Multumesc.
Urata comportarea politicienilor,dar si a voastra intre colegi.Folositi oglinda
Mobile Sliding Menu
Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu valorează nimic?!
Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu
Read More...De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu tineri din PSD Galați, viitori sinecuriști și atârnători de funcții publice
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu
Read More...O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei
O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale
Read More...Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani
Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani. Această firmă catalogată
Read More...Tancrad Galați, contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un ciot de pe str. Basarabiei
Tancrad Galați tocmai a primit un contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un
Read More...Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu valorează nimic?!
Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu
Read More...De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu tineri din PSD Galați, viitori sinecuriști și atârnători de funcții publice
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu
Read More...O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei
O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale
Read More...Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani
Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani. Această firmă catalogată
Read More...Tancrad Galați, contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un ciot de pe str. Basarabiei
Tancrad Galați tocmai a primit un contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un
Read More...Oțelul se dezumflă încet, dar sigur. Galațiul nu mai joacă nimic, iar “legiunea portugheză” pare că a uitat fotbalul după plecarea căpitanului Joao Lameira
Oțelul se dezumflă încet, dar sigur. Galațiul nu mai joacă nimic, iar "legiunea portugheză" pare că a uitat fotbalul
Read More...De când a început să își vopsească părul, președintele Fotea (PSD) face ravagii în rândul gospodinelor trecute de prima tinerețe
De când a început să își vopsească părul, președintele Fotea (PSD) face ravagii în rândul gospodinelor trecute de prima
Read More...Oțelul a câștigat un punct la Voluntari, cu noroc și un pic de ajutor de la arbitri
Oțelul a câștigat un punct la Voluntari, cu noroc și un pic de ajutor de la arbitri. Galațiul nu
Read More...Dați-vă la o parte că s-a întors regele Lameira!
Dați-vă la o parte că s-a întors regele Lameira! Oțelul Galați a câștigat cu FC Argeș, scor 1-0, după
Read More...Baronul Fotea și “dracul” Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste
Baronul Fotea și "dracul" Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste. Până și la un amărât de festival
Read More...Punctul de vedere al Direcției Silvice Galați în legătură cu un articol apărut în publicația Fără Mogul
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Galați, cu sediul în Galați, str. Științei nr. 95, reprezentată
Read More...Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea
Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea.
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău politic
Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău
Read More...Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața instituției cu o pădure urbană pentru a reduce efectul de insulă de căldură și a combate canicula
Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața clădirii unde se află sediul instituției (Hôtel de Ville) cu
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Nouă luni de penelism roșu cu Vești veștede și dihănii politice populiste, din haita Gigel Scarlat: tocmai ce au dat dupacul golănesc în ceafa PNL și bâzâie șmecherește că nu ei au făcut-o
Această poză de Congres PNL de mandatare a unui lider liberal adevărat face cât o mie de cuvinte
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing