Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci

In Divertismind, Sport

Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci. Oțelul nu numai că nu s-a dat la o parte, ci i-a surprins pe toți în minutul 91 când, deși conducea cu 5-1, a avut o bară și alerga cu disperare, de parcă ea ar fi fost condusă pe tabela de marcaj. Cu această victorie la scor de maidan, anticipată de foarte puțini oameni, Galațiul a urcat două poziții în clasamentul final și a terminat sezonul pe locul 3 în play-out, ceea ce înseamnă aproximativ 400.000 de euro în plus din drepturile TV.

Oțelul a jucat în această seară (luni, 18 mai 2026), la Ploiești, de parcă ea era pândită de pericolul retrogradării, nu echipa gazdă Petrolul.

De mult nu am mai văzut asemenea determinare în jocul gălățenilor.

Galațiul era salvat matematic de la orice contact cu ideea de retrogradare, evitând inclusiv barajul, așa că nu avea motive să alerge cu disperare după un rezultat bun.

Mulți au crezut, pe bună dreptate, că gălățenii sunt deja cu mintea în vacanță și nu se vor întrebuința în acestr meci foarte important pentru ploieșteni, care ar fi trebuit să câștige ca să fie siguri că vor evolua și în sezonul viitor în Superliga.

Oțelul a jucat însă de parcă de acest meci ar fi depins viața ei.

În minutul 24, Galațiul conducea deja cu 2-0.

Golul al doilea, marcat de Nuno Pedro, a fost de senzație: șut de pe loc, de la peste 20 de metri, la vinclu!

Nuno Pedro a dovedit încă o dată că știe fotbal, că rolul său la mijlocul Oțelului este unul decisiv.

Petrolul a rămas în 10 oameni încă din prima repriză, la scorul de 2-1 pentru Oțelul.

Rareș Pop a luat roșu direct după ce a intrat cu talpa sus, de era să îi rupă genunchiul unui gălățean.

A fost o intrare criminală, absolut nejustificată, de jucător cu creierul atrofiat.

În a doua repriză, cu un om în plus, Oțelul i-a umilit pe ploieșteni chiar la ei acasă, marcând încă de două ori: scor 5-1 pentru gălățeni.

Putea fi și 6-1, dacă mingea expediată de un gălățean, în minutul 91, nu ar fi lovit bara.

Oțelul Galați a terminat acest sezon pe locul 9 (din totalul de 16 echipe), adică s-a clasat pe poziția a 3-a în play-out (vezi foto mai jos).

Dacă nu greșim, acesta a fost obiectivul trasat antrenorului croat Stjepan Tomas, instalat după demisia lui Laszlo Balint.

În mod ciudat, croatul nu s-a bucurat deloc la primele goluri marcate de Oțelul, ba chiar ni s-a părut îngândurat.

O reacție inexplicabilă, dar să zicem că poate am interpretat noi greșit gestul lui.

Această victorie neașteptată de pe terenul Petrolului (vezi rezumatul video la finalul articolului) îi va aduce Oțelului aproximativ 400.000 de euro din drepturile TV, după ce a reușit să urce două locuri în clasamentul final – de pe locul 11, pe locul 9.

Au retrogradat direct Metaloglobus București, care astăzi a câștigat în mod surprinzător cu 1-0 la Constanța, și Unirea Slobozia, care a pierdut acasă cu UTA Arad (0-1).

La baraj vor merge Hermannstadt (locul 14) și Farul Constanța (locul 13), trupa patronată până de curând de Gică Hagi făcând un sezon absolut oribil, sinonim cu dezastrul.


Sprijină financiar publicația Fără Mogul dacă ți-a plăcut articolul.

Conturi deschise la Libra Bank:

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


You may also read!

România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel!

România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel! Alexandra a fost

Read More...

Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2, în meciul decisiv disputat la București

Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin 2026. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2,

Read More...

Alexandra Căpitănescu s-a calificat în marea finală Eurovision 2026. Gălățeanca a rupt scena, joi seara, cu piesa ei rock care a creat destule controverse în ultimele luni

Alexandra Căpitănescu (foto) s-a calificat în finala Eurovision 2026, de sâmbătă, 16 mai 2026, de la Viena. În cea

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu