Oțelul Galați se îndreaptă vertiginos către Liga 2 de fotbal. Oțelul Galați – echipa, sanchi, fanion a orașului, care între timp a devenit o rușine cu majuscule – nu mai joacă fotbal de mai bine de 4-5 luni, iar asta se vede în clasament: înfrângeri peste înfrângeri, meciuri fără niciun șut pe poartă și zero idei de joc. Mai mult, jucătorii Oțelului nu mai dau dovadă nici de ambiție, adică nici să alerge nu mai au chef. Iar antrenorul Ovidiu Burcă (foto) pare depășit de situație, fiind preocupat mai degrabă să stea bine costumul pe el și să nu aibă freza deranjată la interviurile de după meci.
Astăzi, în prima etapă din play-out, Oțelul Galați s-a deplasat la Arad ca să joace cu UTA, o echipă măcinată de scandaluri, cu datorii, jucători neplătiți și disensiuni între suporteri și antrenorul Mircea Rednic.
Era, așadar, o pâine bună de mâncat pe terenul celor de la UTA, fanii Oțelului sperând măcar la un meci de egalitate.
Când colo, Aradul și-a bătut pur și simplu de Galați, câștigând lejer partida încă de la pauză, când scorul era deja 2-0 pentru UTA.
De altfel, acesta a fost și scorul final: UTA Arad – Oțelul Galați 2-0.
Oțelul a făcut destule meciuri slabe în acest campionat, dar parcă niciodată nu a evoluat atât de șters.
Îți vine să zici că jucătorii de la Oțelul urăsc acest club, că s-au vorbit să nu facă absolut nimic pentru a menține această echipă în Liga 1.
Nimeni de la Oțelul nu mai aleargă, nu mai pune osul, cum se zice, pentru a ajuta echipa.
Este de înțeles că mulți dintre jucătorii Oțelului sunt de slabă factură, niște refuzați pe care nu i-a vrut nimeni sau nu și-au găsit loc la alte echipe.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Dar chiar dacă mulți jucători de la Oțelul habar nu au să facă un stop ca lumea sau să dea o pasă corectă, de 20 de metri, asta nu îi împiedică să alerge, să joace cu inima, pentru suporteri, pentru oamenii care îi susțin din tribune, din fața televizorului, de unde poate fiecare.
Echipa Oțelul Galați este o rușine în acest moment.
Iar Ovidiu Burcă, care astăzi (16 martie 2025) a împlinit vârsta de 45 de ani, cu tot respectul, nu are nicio treabă cu antrenoratul.
Nu trebuie să fii specialist ca să realizezi că Burcă e zero barat ca antrenor, că nu poate mobiliza jucătorii, că nu are nicio idee de joc și că nu este în stare să schimbe tactica pe parcurs, să mute decisiv în timpul meciului, atunci când lucrurile nu merg bine.
Ovidiu Burcă pare preocupat doar de outfitul lui, de modul în care stă costumul pe el și cum îi stă freza aia aranjată cu o tonă de gel.
Burcă pare un soi de aspirant la statutul de șef de PR în cadrul unei corporații sau poate pe la federația condusă de alt habarnist – Răzvan Burleanu.
Oțelul Galați pare condamnată la retrogradare (locul 14 din 16), atâta timp cât nu joacă nimic, nu are voință, nu leagă nici două pase și nu este în stare să își creeze ocazii de gol, să se ducă peste adversar, să demonstreze că a intrat pe teren ca să lupte, să se agațe de orice șansă pentru a scoate un rezultat pozitiv.
Oțelul nu are jucători nici măcar de nota 5, nu are antrenor, nu are conducători (Cristi Babicu Munteanu este o glumă proastă), nu are sponsori, nu are voință.
În afară de suporteri, Oțelul Galați nu mai are nimic în acest moment.
Nu mai are nici măcar ambiția să nu se facă naibii de râs, să arate că la un moment dat, în primele 9-10 etape ale actualului sezon, echipa asta juca fotbal, nu mima fotbalul și competiția, cum face în prezent.