Oțelul Galați s-a calificat după 12 ani în semifinalele Cupei României. Gălățenii au învins cu 1-0 vedetele Univ. Craiova, care au salarii de 6-7 ori mai mari decât ale lor | VIDEO

In Divertismind, Sport

Oțelul Galați este în semifinalele Cupei României. Gălățenii au făcut un meci solid cu a doua echipă clasată în Liga 1, Univ. Craiova, care are un buget net superior și jucători mult mai bine cotați. Pe teren, însă, Oțelul a fost echipa mai valoroasă, care a jucat cu sufletul, nu în dorul lelii cum au făcut oltenii. Este a doua victorie obținută de Oțelul în Oltenia, după ce în urmă cu patru zile a învins-o cu 2-1 pe Craiova lui Mititelu, într-un meci contând pentru play-out.

Este o mare realizare victoria din această seară, scor 1-0, obținută de Oțelul Galați în fața Univ. Craiova. Prin această victorie Oțelul a reușit să se califice din nou în semifinalele Cupei României, după o pauză de 12 ani.

În 2012, Oțelul câștiga cu 2-0 meciul cu Ceahlăul, disputat la Piatra-Neamț, și se califica în semifinale.

Pentru o echipă nou-promovată în Liga 1, cu un buget redus și cu salarii mici raportate la nivelul primei ligi de fotbal din România (de 6-7 ori mai mici decât ale oltenilor), Oțelul poate spune că și-a depășit net obiectivele pe care și le-a trasat la începutul sezonului.

Și la cum a jucat joi seară cu mult mai bine cotata Univ. Craiova, Oțelul a demonstrat că putea face față lejer în play-off, acolo unde Dorinel Munteanu a visat să ajungă.

Nu sunt prea multe de spus despre meci.

Noi ne gândeam că vom vedea un meci alert, cu faze de poartă, din moment ce calificarea se juca într-o singură manșă. În plus, Univ. Craiova, echipă aflată pe locul 2 în Liga 1, în spatele FCSB, juca pe teren propriu, cu Mitriță pe post de mare dispecer, așa că ne așteptam la un asediu total din partea oltenilor și cu gălățenii apărând, pe trei linii, fiecare palmă de pământ.

Aiurea! Am avut parte de un meci anost, genul ăla de meci-somnifer pe care vrei să îl uiți cât mai repede. Dar în toată letargia de pe teren, Oțelul Galați a fost echipa mai activă, care a avut mai multe faze de poartă și care s-a apărat impecabil.

Craiovenii, cu toate vedetele lor în teren, nu au pus deloc probleme gălățenilor, dovadă și faptul că în primele 90 de minute nu au avut nicio ocazie clară de gol. A avut Markovic o jumătate de ocazie, atunci când a șutat pe lângă poartă, de la 8-9 metri, dar nimic în rest.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


A fost 0-0 la finalul timpului regulamentar, așa că s-a intrat în prelungiri. Senzația noastră a fost că ambele echipe s-au gândit la penaltiuri încă din startul prelungirilor.

Atât Univ. Craiova, cât și Oțelul au fost preocupate să nu ia gol în prelungiri, lăsând liberul arbitru să decidă învingătoarea la loviturile de la 11 metri.

În minutul 100, Oțelul a ratat cea mai mare ocazie a meciului, atunci când Teles, ajuns singur la 10 metri de poartă, a tras în portar.

Singurul gol al meciului a fost înscris de Lameira, în minutul 114, cumva din greșeală (vezi video mai jos). Dar a fost o greșeală bine făcută, ca să zicem așa, pentru că jucătorul portughez s-a încurcat excelent în picioare, trimițând mingea în poarta oltenilor cu genunchiul cu care nu a vrut să șuteze.

În semifinalele Cupei României, Oțelul Galați va juca cu U Cluj, pe teren propriu, în 17 aprilie 2024, de la ora 18.00. Va fi un singur meci, gălățenii putând întâlni în finală pe câștigătoarea dintre Voluntari și Corvinul Hunedoara.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu