Oțelul, victorie pe teren propriu după 132 de zile. Gălățenii au învins-o cu 1-0 pe FC U Craiova 1948, într-un meci în care Maciel și Bodișteanu au demonstrat că știu fotbal

In Divertismind, Sport

Până la partida de astăzi cu FC U Craiova 1948, Oțelul Galați avea o singură victorie pe teren propriu, în acest sezon, și aia obținută grație unui autogol, în meciul cu Dinamo București, în data de 29 septembrie 2023. Au trebuit să treacă 132 de zile pentru ca Oțelul să bifeze o nouă victorie în fața suporterilor.

Oțelul nu a făcut un meci extraordinar, vineri seară, cu Craiova lui Mititelu, dar a jucat fix ce a trebuit pentru a obține cele trei puncte puse în joc. A fost 1-0 pentru Oțelul Galați, gol Bodișteanu în minutul 64.

E drept că și oltenii, care au cîțiva jucători tehnici, au avut o prestație slabă, mult sub așteptări, dar asta nu ia cu nimic din meritele jucătorilor antrenați de Dorinel Munteanu.

Meciul cu FC U Craiova 1948 a confirmat încă o dată faptul că Frederic Maciel este fotbalist și că tipul care l-a adus pe portughez la Oțelul ar merita o bere și vreo 30.000 de euro bonus de performanță.

Și spunem asta pentru că, la cât de bine joacă, Maciel va prinde cu siguranță un transfer bun la vară, iar Oțelul își va putea asigura din vnzarea portughezului o bună parte din bugetul pentru sezonul viitor. Oțelul nu va putea păstra un jucător ca Maciel, pentru că nu își va permite să îi plătească un salariu la adevărata lui valoare.


Îți place ce și cum scriem? Atunci donează o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susține publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Faza golului din meciul de astăzi cu FC U Craiova 1948 a fost lucrată de Maciel, care a alergat cam jumătate de teren în bandă, cu mingea la picior, și a centrat perfect pentru Bodișteanu, care a înscris din vole, cu o execuție foarte grea, cum numai cineva care știe fotbal ar putea reuși.

A fost o fază șnur, desprinsă parcă din PlayStation 5, care a arătat că Oțelul, altfel o echipă săracă, cu buget de avarie, are în lot câțiva fotbaliști adevărați, cum sunt Maciel și Bodișteanu.

După victoria din această seară cu Craiova lui Mititelu, Oțelul Galați a urcat până la locul 9, cu 31 de puncte, la numai două puncte de primul loc care asigură prezența în play-off.

Dar și celelalte echipe vor juca în această etapă, așa că Oțelul ar putea coborî 1-2 poziții dacă, de exemplu, UTA bate pe Botoșani și Petrolul câștigă la Sibiu, cu Hermannstadt (puțin probabil).

În următoarea etapă (a 26-a) Oțelul va juca în deplasare cu Dinamo București, duminică, 18 februarie 2024, de la ora 20.00.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu