Un istoric anticomunist susține că rectorul „Dunării de Jos” maschează cu „asistent” doi ani de activism plătit la Uniunea Tineretului Comunist.
Practic, fostul ministru al Cercetării în Guvernul Tudose – recent ales rector al universității de stat din Galați – ar fi ajuns abia la două luni de la Revoluție la „Dunărea de Jos”, transferat cu acte în regulă de la „județeana de partid, secția UTC”. Nicidecum în 1988, cum susține în CV-urile de pe site-ul instituției de învățământ sau al ministerului pe care l-a condus.
Invitat la emisiunea „Realitatea Românească” de sâmbătă, 25 ianuarie, la Realitatea Plus TV, istoricul Marius Oprea i-a declarat jurnalistului Octavian Hoandră că a găsit recent dosarul lui Puiu Lucian Georgescu și va publica în curând o „analiză consistentă a acestui dosar”.
Fondator și fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), istoricul Oprea s-a arătat intrigat nu numai de faptul că, în loc de asistent universitar cum menționează prin CV-uri, Georgescu a fost „activist de partid plătit la județeana de partid, UTC Galați”. Ci mai ales de modul în care fostul regim, comunist, s-a perpetuat infiltrându-și oameni de bază dar mai ales descendenții sau discipoli ai acestora în noul regim.
„Transferul lui (Georgescu, n.n.) de la UTC la Universitate s-a produs pe 14 februarie 1990. Când încă funcționa UTC-ul! Hârtia prin care a fost transferat nu poartă antetul Frontului Salvării Naționale, ci al UTC!
Deci problema noastră esențială este această continuitate pe care o regăsești cercetând arhivele. Acum nu mai avem parte de generația foștilor membri ai Comitetului Central gen Ion Iliescu. Biologic, ei s-au dus. Acum suntem conduși de Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România și UTC.
Nu putem avea lustrație, dar măcar putem afla cine sunt cei care ne-au condus sau ne conduc încă destinele. Dacă facem o analiză a membrilor Comitetului Central ai UTC aleși la congresul din noiembrie 1989 și vedem ce au ajuns după, vom avea un șoc!”
În lumina celor susținute de istoricul Marius Oprea, poate cel mai apreciat specialist în istoria recentă a României, ar fi interesant de analizat ce succes ar mai fi avut profesorul Georgescu în fața propriilor colegi dacă i s-ar fi știut adevărul despre perioada în care a fost activist UTC.
Pesedismul clădit pe utecism bate statura și etica academică?
Și nu ar fi într-atât de condamnabil că Georgescu a parvenit dintr-o structură de partid direct într-o instituție de învățământ superior când alții se chinuie ani de zile să se titularizeze pe un post în învățământul preuniversitar.
Dar ar fi extrem de reprobabil ca perioada respectivă să fi fost mascată cu un CV falsificat dacă susținerile lui Marius Oprea sunt adevărate. Și, la câte victime ale atrocităților comuniste a dezgropat acest om – inclusiv la propriu – nu avem motive să ne îndoim că nu sunt.
Să-ți falsifici grosolan – prin înlocuire, nu prin omisiune – o parte a istoricului personal și apoi să fii prins în fapt ar însemna pentru foarte mulți dintre noi să nu mai putem apoi ieși pe stradă de rușine. Darămite, după o asemenea rușine, să mai și candidezi la o ditamai funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați – o instituție cu peste 3.000 de angajați, al doilea angajator din județ.
Oare și-ar mai fi câștigat Puiu Lucian Georgescu (sau Lucian Puiu Georgescu, în funcție de momentul alcătuirii diverselor CV-uri) actuala funcție de rector, la numai 80 de voturi distanță de contracandidatul său, dacă ar fi știut colegii săi nu atât că parvine de la UTC, dar mai ales că și-a falsificat CV-ul?
În ce privește fosta apartenență comunistă a lui Georgescu, ne îndoim că mulți dintre capii Universității s-ar fi sinschisit prea mult de asta chiar și când încă nu era rector , ci doar decan la Facultatea de Științe (din 2009).
Să nu uitîm că, pe 8 decembrie 2016, Universitatea „Dunărea de Jos” a fost prima instituție de învățământ de stat care a girat lansarea cărții generalului-colonel (r.) Iulian Vlad, fostul șef al Securității, şi a fostului său șef de cabinel, generalul de brigadă (r.) Aurel Rogojan. Aceștia au fost au fost invitați de Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Dunărea de Jos să-și lanseze cartea ”Factorul intern”, iar maestru de ceremonii a fost chiar conferențiarul Cătălin Negoiță, același cu directorul de la Cultură sau ditrectorul-acționar de la ExpressTV….
Nepăsare de fost ministru sau nesimțire de fost utecist?
Fiindcă un asemenea gest ni se pare a fi de o josnicie ce nu are nimic de-a face cu statura și etica academică pe care le afișează fostul ministru pesedist Georgescu, am încercat să aflăm și părerea domniei sale.
L-am sunat, i-am povestit despre Marius Oprea, istoric despre care Georgescu susține că nu a auzit niciodată. Nici despre IICCMER, deși aici vorbim deja despre o structură guvernamentală, despre care fostul ministru al Cercetării nu are voie să nu fi auzit.
Într-un final, i-am trimis captura video de mai jos pe WhatsApp, stabilind clar ca, după vizionare, să ne furnizeze un punct de vedere pentru o reflectare jurnalistică cât se poate de echilibrată a subiectului.
Bineînțeles, după cum ne așteptam, rectorul Georgescu nu ne-a mai răspuns la apelurile telefonice sau mesajele trimise pe WhatsApp. Pur și simplu lasă telefonul să sune sau tace indiferent deși aplicația îl indică foarte clar ca fiind „online”.
Dar, dacă se răzgândește, dreptul său la replică este oricând binevenit. Suntem siguri că studenții săi dar și părinții acestora îl vor citi cu atenție. Ca de la comunitate la educator-exemplu…
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!





7 commentsOn Rectorul Georgescu, acuzat că și-a falsificat CV-ul! În loc de activist plătit la Tineretul Comunist, pretinde că era asistent universitar | VIDEO
Daca informațiile sunt susținute de probe rezultă că Georgescu și-a falsificat CV-ul. Din cate a declarat Marius Oprea nu era un simplu membru de partid ci angajat al Partidului Comunist Român – structura UTC cu carte de muncă. Cei care erau angajați de structurile județene de partid erau spuma comuniștilor, cei care se ocupau de îndoctrinare și aveau grijă ca ideologia comunistă să fie respectată de mase. Erau un fel de șefi ai securiștilor pe vremea aia….
Eu nu cred ca domnul profesor Georgescu putea sa scrie in CV ca a fost asistent universitar si el de fapt sa fi fost angajat al partidului comunist. M-am uitat și eu pe net si in toate CV urile sale apare ca a fost asistent universitar in perioada 1988-1990. Nu se poate ca un ditamai profesor, fost ministru si actual rector ales să-și falsifică in asa mod grosolan trecutul. Poate este totuși o greseala, o potrivire de nume ceva.
Dvs. sunteți Marin Costel de la UTC, ulterior răsplătit cu funcții și de către neocomuniști, ca de exemplu director la Apă Canal, sau este doar o potrivire de nume?
Cum s-o fi dus Marius Oprea să spună că Georgescu și-a falsificat CV-ul tocmai la o emisiune care nu poate fi verificată? În plus, din câte știu, istoricul Marius Oprea știe să facă diferența între securiști (poliție politică) și nomenclaturiști (potentați ai vremii). Miroase a fake news.
Păi, tocmai, că s-a dus la o emisiune care nu poate fi „verificată” ca să nu poată „tovarășii” să-i impună ceva realizatorului care, strâns cu ușa, să nu-l lase să vorbească. 🙂 Trecând în registru serios, aveți înrgeistrarea video postată de noi, cum nu poate fi verificată emisiunea, în ce sens? Pe de altă parte, Marius Oprea nici nu a susținut că rectorul Georgescu (despre care, până la articolul n ostru, nu auzise de acolo, de la București, decât că a fost ministru al Cercetării) a făcut poliție politică. Ci că face parte din categoria UTC-iștilor lansați imediat după 1989 ca să înlocuiască prea vizibilii tovarăși ce ținuseră frâiele puterii până atunci.Iar pentru un ditamai rectorul ca Georgescu, spunem noi, falsificarea CV-ului este un lucru foarte grav, mai ales că nu este vorba de o simplă omisiune, ci de o minciună groasă.
Când spuneam „verificat” mă refeream la faptul că emisiunea nu are arhivă, deci nu am putut să o văd integral. Faptul că ai pus două minute de emisiune nu e semnificativ, câtă vreme, fără a fi specialist în IT, poți face o grămadă de „lucruri” cu un segment atât de redus de dialog televizat.
Tot mediul academic galatean stie ca domnul Lucian Georgescu minte, dezinformeaza, face abuzuri, santajeaza. Nu si-a inceput mandatul, dar public se recomanda rectorul universitatii, formuland acuze grave, neverificate la adresa angajatilor. Daca-si imagineaza ca prin dictatura va aduce progres in universitate, nu stim cine va accepta sa faca echipa cu “tovarasul”.
Mobile Sliding Menu
O să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau funcționale în municipiul Galați, din totalul de 206, în luna ianuarie 2026. Un număr de 168 de adăposturi erau parțial funcționale, iar 31 erau nefuncționale
Fraților, o să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau
Read More...E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut, de ziua Azerbaidjanului. Humelnicu s-a simțit atât de important încât a pus pe Facebook o poză de la eveniment, de parcă ar fi participat la cine știe ce recepție
Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut,
Read More...Orașul Tecuci nu are după ce bea apă, dar cu toate astea primarul Lucian Costin (PNL) a spart suma de 263.184 de lei (51.000 de euro), din bani publici, pentru un concert, de 1 iunie 2026, cu Horia Brenciu, Jo și Andrei Bănuță
Orașul Tecuci nu are după ce bea apă, dar cu toate astea primarul Lucian Costin (PNL) a spart suma
Read More...O să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau funcționale în municipiul Galați, din totalul de 206, în luna ianuarie 2026. Un număr de 168 de adăposturi erau parțial funcționale, iar 31 erau nefuncționale
Fraților, o să fie rău dacă mai cade vreo dronă în Galați! Numai 7 adăposturi de protecție civilă erau
Read More...E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică din umeri a neputință, nefiind în stare să promită că astfel de incidente ca cel de astăzi nu se vor mai repeta în Galați
E o chestiune de timp până când o altă dronă va nenoroci familii din Galați? Armata și Guvernul ridică
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) lovește încă o dată în contribuabili. După ce a majorat taxele și impozitele locale cu 75-80%, până la nivelul maxim permis de legislație, primarul Pucheanu intenționează să scoată transportul electric de pe trasee în weekend
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) lovește încă o dată în contribuabili. După ce a majorat taxele și impozitele locale
Read More...Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea organizată de CJ Galați, cu ocazia zilei de 1 iunie, va costa aproximativ 11.000 de euro/ora, în acest an 2026. Aceasta este cea mai costisitoare petrecere organizată vreodată de o instituție publică din Galați, de Ziua Copilului
Un nou record la Galați: 170.400 de lei pentru un eveniment de 3 ore, de Ziua Copilului. Practic, petrecerea
Read More...Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci
Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare,
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt eveniment local, a sărit imediat să se dea mare cu performanța ei de la Eurovision, să o felicite printre primii, de parcă ar fi fost mentorul ei
Primarul Galațiului, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt
Read More...România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel!
România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel! Alexandra a fost
Read More...Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2, în meciul decisiv disputat la București
Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin 2026. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2,
Read More...Alexandra Căpitănescu s-a calificat în marea finală Eurovision 2026. Gălățeanca a rupt scena, joi seara, cu piesa ei rock care a creat destule controverse în ultimele luni
Alexandra Căpitănescu (foto) s-a calificat în finala Eurovision 2026, de sâmbătă, 16 mai 2026, de la Viena. În cea
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing