Primăria Galați a alocat încă o dată destui bani publici pentru un revelion la care nu a participat mai nimeni. Să zicem că au fost 700 de persoane la Ultimul Leu, acolo unde s-a ținut petrecerea de Revelion 2025. Ok, suntem generoși și presupunem că au fost 1000 de persoane, deși e greu de crezut treaba asta. Municipiul Galați are 305.000 de locuitori, potrivit statisticilor oficiale. Păi, stați puțin: adică numai 1000 de inși au venit să participe la “marele” Revelion 2025 organizat de Primăria Galați?
Adică atât de “captivant” a fost Revelion 2025 în stradă, la Galați, încât a atras numai 1000 de gălățeni?
Păi la un meci de fotbal jucat acasă de Oțelul Galați se strâng cel puțin 8.000 de persoane pe stadion, oameni care își plătesc biletul din banii lor.
Iar la petrecerea gratuită oferită de Primăria Galați, de Revelion 2025, nu s-au strâns nici măcar 1000 de persoane?!
Prezența scăzută la un astfel de eveniment poate fi pusă și pe seama faptului că Galațiul nu este un oraș turistic.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Galațiul nu are nimic de oferit, acest oraș nu reprezintă un cârlig pentru turiștii care vor să exploreze, să viziteze lumea.
Nu vrea nici naiba să vină în Galați, mai ales de Sărbători, pentru că nu are nimic special de văzut aici, iar la capitolul băutură sunt suficiente locuri mult mai atractive în țară și în toată Europa, acolo unde chiar simți că orice ban al tău e cheltuit cu folos.
Chiar așa.
Voi de ce credeți că autoritățile locale (primarul Pucheanu, viceprimarii și ceilalți PSD-iști) nu stau în Galați de sărbători?
Păi pentru că lor le pute a sărăcie Galațiul, de asta nu stau aici.
Șmecherii din PSD Galați, ăia care sunt plătiți și din banii voștri, își fac revelionul în altă parte, nu stau ei aici să respire același aer cu toți “sărăntocii”, la Ultimul Leu.
Sursa foto: Facebook/Ionuț Pucheanu




8 commentsOn Revelion ratat în stradă la Galați, în 2025. Primăria Galați a insistat să dea mulți bani publici pentru un eveniment la care participă tot mai puțini gălățeni
În mod real Galați are vreo 220 mii de locuitori.
Ar fi interesant sa ne zici și cât au cheltuit pentru mizeria asta cu para-ndarat.Gratis in nici un caz n-a fost!
Sifonare a banilor contribuabililor!! Rușine conducătorilor Galați ului ! Noi nu vrem sa ne cheltuiască astfel banii ! Un leader responsabil și ar asuma eșecul ! Dar o sa continue cu sifonarea banilor noștrii !!
Asta ați votat, dragi galateni!
Mai votați pucheanu și data viitoare!
Îl și doare pe pucheanu undeva de banii publici.Face ce vrea, când o sa cada asta O sa și rupă totul.INUMAN, șpăgar, fără nici o compasiune fata de cetățeni, CEI CARE IL PLATESC, a nenorocit Galatiul.MARLANIE.
Articol tendentios scris “spontan-la-ordin”, neaparat anti-pesede. Unora le sta in gat Pucheanu si asta e un motiv sa-l votez si data viitoare.
Despre adunatura de penelepre si u-sristi din Consiliul Local, cei care de fapt au luat hotararea cheltuirii banului public, NIMIC…
Bleah !
cine hotaraste in CL cheltuirea banului public? cine are majoritate? voi, leprelor!
Mobile Sliding Menu
Ce scenă jenantă! Primarul Pucheanu vorbindu-le de sus supuselor din organizația de femei a PSD, care îl privesc cu admirație și îi sorb poveștile lui de loază administrativă
Ce scenă jenantă! Primarul Pucheanu vorbindu-le de sus supuselor din PSD, care îl privesc cu admirație și sunt impresionate
Read More...Sinecuriștii Naggar și Gîdei cre’ că își freacă palmele de bucurie că PSD revine la ciolanul guvernării. S-or fi săturat și ei să tot fluiere a pagubă, acum a venit vremea să își recapete privilegiile
Sinecuriștii Naggar și Gîdei cre' că își freacă palmele de bucurie că PSD revine la ciolanul guvernării. S-or fi
Read More...Baronul PSD Galați Costel Fotea a comis-o din nou! Fotea a inaugurat o secție de cardiologie intervențională care are doar 2 medici din cei 5 necesari pentru a putea funcționa la cota de avarie
Baronul PSD Galați Costel Fotea a comis-o din nou! Fotea a inaugurat o secție de cardiologie intervențională care are
Read More...Încă un faliment? Kaufland a deschis un magazin în Galați – fix în locul unde au eșuat alți doi retaileri: Praktiker și Brico Dépôt
Încă un faliment? Kaufland a deschis un magazin în Galați - fix în locul unde au eșuat alți doi
Read More...Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției
Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina
Read More...Oțelul, o rușine de echipă plină de gloabe cu pretenții de fotbaliști!
Oțelul, o rușine de echipă plină de gloabe cu pretenții de fotbaliști! Au salarii de 6.000 de euro/lună, dar
Read More...Ce scenă jenantă! Primarul Pucheanu vorbindu-le de sus supuselor din organizația de femei a PSD, care îl privesc cu admirație și îi sorb poveștile lui de loază administrativă
Ce scenă jenantă! Primarul Pucheanu vorbindu-le de sus supuselor din PSD, care îl privesc cu admirație și sunt impresionate
Read More...Sinecuriștii Naggar și Gîdei cre’ că își freacă palmele de bucurie că PSD revine la ciolanul guvernării. S-or fi săturat și ei să tot fluiere a pagubă, acum a venit vremea să își recapete privilegiile
Sinecuriștii Naggar și Gîdei cre' că își freacă palmele de bucurie că PSD revine la ciolanul guvernării. S-or fi
Read More...Baronul PSD Galați Costel Fotea a comis-o din nou! Fotea a inaugurat o secție de cardiologie intervențională care are doar 2 medici din cei 5 necesari pentru a putea funcționa la cota de avarie
Baronul PSD Galați Costel Fotea a comis-o din nou! Fotea a inaugurat o secție de cardiologie intervențională care are
Read More...Este anchetă la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Prorectorul Adrian Micu folosea în interes personal mașina cu care a comis accidentul rutier
Este anchetă la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Din primele informații reiese că prorectorul Adrian Micu folosea în
Read More...Oțelul, o rușine de echipă plină de gloabe cu pretenții de fotbaliști!
Oțelul, o rușine de echipă plină de gloabe cu pretenții de fotbaliști! Au salarii de 6.000 de euro/lună, dar
Read More...Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles, în Parlamentul European
Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles,
Read More...Baronul PSD Galați, Costel Fotea, proaspăt vopsit pe păr, a făcut ravagii astăzi, de Ziua Vârstnicilor
Baronul PSD Galați, Costel Fotea, proaspăt vopsit pe păr, a făcut ravagii astăzi, de Ziua Vârstnicilor. Femeile din organizația
Read More...Praf l-a făcut tanti deputat Viorica de la Piețe (PSD) pe Siegfried Mureșan: “Eu nu am votat acest guvern!”
Praf l-a făcut tanti deputat Viorica de la Piețe (PSD) pe Siegfried Mureșan: "Eu nu am votat acest guvern!
Read More...Plafonații Babicu și Brăilescu au scăpat de amărâtul ăla de Tomas, dar refuză să plece și ei de la Oțelul
Plafonații Babicu și Brăilescu au scăpat de amărâtul ăla de Tomas, dar refuză să plece și ei de la
Read More...Ce rușine! Universitatea Dunărea de Jos din Galați a devenit toaleta în care loazele PSD își fac nevoile mediatice
Ce rușine! Universitatea Dunărea de Jos din Galați a devenit toaleta în care loazele PSD își fac nevoile mediatice.
Read More...Punctul de vedere al Direcției Silvice Galați în legătură cu un articol apărut în publicația Fără Mogul
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Galați, cu sediul în Galați, str. Științei nr. 95, reprezentată
Read More...Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea
Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea.
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău politic
Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău
Read More...Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața instituției cu o pădure urbană pentru a reduce efectul de insulă de căldură și a combate canicula
Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața clădirii unde se află sediul instituției (Hôtel de Ville) cu
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Nouă luni de penelism roșu cu Vești veștede și dihănii politice populiste, din haita Gigel Scarlat: tocmai ce au dat dupacul golănesc în ceafa PNL și bâzâie șmecherește că nu ei au făcut-o
Această poză de Congres PNL de mandatare a unui lider liberal adevărat face cât o mie de cuvinte
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing