Cât timp a fost PSD la putere, cu pacostea Marcel Ciolacu pe post de vârf de lance, sindicaliștii din Galați nu au zis nici pâs. Nimeni nu a protestat față de nimic. Totul era minunat, curgeau laptele și mierea pe str. Domnească de le adunai cu găleata. Acum, când PSD – deși este în continuare la guvernare – nu mai are pâinea și cuțitul, sindicaliștii din Galați s-au echipat din nou în protestatari feroce, pentru că, vorba aia, “așa nu se mai poate”.
Cel mai vocal dintre toți liderii de sindicat este Gheorghe Bezman (foto), consilier local PSD Galați și președinte al Federației Sindicale a Siderurgiștilor (FSS) Metarom.
Bezman, care de ani de zile mimează lupta sindicală pe platforma siderurgică Liberty Galați, este foarte supărat în aceste zile.
Este același Bezman care le-a majorat la 15 lei/persoană cotizația de sindicat membrilor FSS, deși nu a mișcat nici măcar un pai pentru salariații din Liberty Galați, în ultimii 2-3 ani, când au început să se adâncească problemele financiare ale colosului siderurgic.
Protestele au început timid, luni, 14 iulie 2025, în fața Prefecturii Galați, instituție condusă de pesedista Andreea Naggar.
Vreo 30-40 de pensionari au strigat despre una-alta și au zis că vor să trăiască bine, ceea ce, evident, ne dorim cu toții.
După ce au epuizat stocul de truisme penibile, pensionarii aflați sub comanda PSD Galați au fost primiți imediat de prefecta Naggar, care stătea cu fotograful lângă ea ca să fie pozată pentru o știre pozitivă în fostul oficios al PCR Galați – actualul cotidian Viața liberă.
Știrea cu Naggar, ascultându-i “cu atenție și îngrijorare” pe sindicaliștii-pensionari nemulțumiți, a apărut, așa cum era de așteptat, în Viața liberă, tot în cursul zilei de luni.
Iată, așadar, încă o problemă “rezolvată” de Naggar, care pare că vrea să candideze la ceva… nici ea nu știe la ce anume. Cert este că prefecta Naggar se află într-o perpetuă campanie electorală, deși următoarele alegeri parlamentare sunt programate, hăt, tocmai în noiembrie-decembrie 2028.
Liderul FSS Metarom, Gheorghe Bezman se află la al doilea mandat de consilier local municipal, din partea PSD Galați – vezi foto mai jos.
Altfel spus, Bezman, care a fost pus pe listă cu voia primarului Ionuț Pucheanu (PSD) este primul lider de sindicat cu carnet de membru de partid în regulă.
Mai sunt și alți lideri de sindicat din Galați care au PSD-ul în suflet și care, acum 2-3 luni, au mers să se pozeze în biroul senatorului PSD Galați, Marius Humelnicu, dar ei încă nu au primit și posturi călduțe pe linie de partid în administrația locală.
Din 2020 încoace, în calitate de consilier local PSD Galați, Gheorghe Bezman s-a făcut remarcat doar prin faptul că, la una dintre ședintele organizate online, a pus pe altcineva să voteze în locul lui, că el avea altă treabă prin casă.
Era fiu-su, un vecin aflat în apartament la ora ședinței… nu se știe.
Evident, totul a rămas înregistrat, frauda a fost evidentă, iar consilierul local PSD Galați Gheorghe Bezman a fost sancționat “drastic” cu tăierea indemnizației, timp de o lună, în loc să i se retragă imediat sprijinul politic și să fie dat afară din “parlamentul local” (Consiliul Local) care votează proiecte de hotărâri pentru Galați.
Ei bine, Gheorghe Bezman, “marele” lider de sindicat cu carnet de membru PSD Galați, a anunțat că va pune câteva autobuze pentru cei care vor dori să meargă să protesteze mâine (miercuri, 16 iulie 2025), la București, în fața sediului Ministerului de Finanțe.
De anul trecut încoace (iunie 2024), de când a fost închis prima dată Furnalul nr. 5, trișorul Bezman nu a organizat nicio acțiune de protest față de conducerea combinatului Liberty Galați.
Acum, obsevăm că pesedistul Bezman are bani de autobuze, ba are și timp de proteste.
Înainte avea timp și să fraudeze votul în CL Galați, punând pe altcineva să ridice mâna în locul lui.
Dar se vede treaba că de când PSD nu se mai află la butoanele guvernării, ci este ținut doar pe post de ajutor de câine lup, “sindicalistul” Gheorghe Bezman a primit o misiune mult mai complexă, pe linie de partid, și anume pe cea de agitator.
Bine, Bezman este compromis definitiv, pentru că “vocea” lui de sindicalist nu mai este ascultată de nimeni, așa că excursia la București va însemna fix zero barat.
Păcat de banii de motorină cheltuiți aiurea pe autobuze până la București și înapoi.
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)






4 commentsOn Sindicatele aflate sub comanda PSD Galați s-au reactivat pentru proteste. Gheorghe Bezman, lider FSS la Liberty Galați dar și consilier local PSD, va transporta oameni cu autobuzele la București, la protestul din fața Ministerului de Finanțe. În 2021, Bezman a fost sancționat pentru că a pus pe altcineva să voteze în locul lui, la o ședință a Consiliului Local Galați
In locul lui, votase soferul directorului de Resurse umane din acel moment!
Nu va fi nicio deplasare, niciun protest!
Stapanii lui Bezman au hotărât inca de ieri sa anuleze excursia acestuia la București.
Insa, distinsul lider de sindicat ar putea organiza o manifestație în Galați pentru a atrage atenția asupra problemelor grave cu care se confrunta muncitorii din Combinat: încălcări multiple/repetate ale CCM 2025, lipsa de implicare a patronului în finanțarea combinatului și perspectiva trimiterii în șomaj a mii de muncitori.
Bezman, nu vede nicio problema, asa cum niciun muncitor n-a avut ocazia sa discute cu el în ultimii ani! Este normal sa fii lider de sindicat și sa fii absent total?
Zevzecul asta vede problema la Ministerul de Finanțe, după ce Combinatul a primit în ultimii ani 300 milioane de euro credite ptr capital de lucru de la Eximbank (banca Statului) și acumuleaza restante catre ANAF de peste 100 milioane euro.
Neghiobul ar trebui sa priceapă ca problema este la cel care îl plătește și îl manipulează ca pe ultima cârpă. Uitati-va la declarația de avere din 2024 a distinsului lider de sindicat/consilier local și o sa vedeți ca omul trăiește pe picior mare. În timp ce muncitorii așteaptă de zile întregi tichetele de masa și salariul minim pe economie + 200 lei.
Asta-i un golan, nu un lider de sindicat!
https://declaratii.integritate.eu/
Declarații de avere – funcționari publici.
Mobile Sliding Menu
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut, de ziua Azerbaidjanului. Humelnicu s-a simțit atât de important încât a pus pe Facebook o poză de la eveniment, de parcă ar fi participat la cine știe ce recepție
Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut,
Read More...De ce zicem că Primăria Galați este ticăloasă în relația cu contribuabilii gălățeni? Păi, ia fiți atenți. În acest an 2026, primarul-fomist al Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a pus foarte devreme cu bâta fiscală pe contribuabilii gălățeni, avertizându-i prin SMS-uri amenințătoare, precum rakeții interlopi, că în cel mult două săptămâni îi va executa silit dacă nu își achită datoriile
De ce zicem că Primăria Galați este ticăloasă în relația cu contribuabilii gălățeni? Păi, ia fiți atenți. Da, este
Read More...Președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD) are o grămadă de treabă mare. Baronul Fotea a decis să tipărească un nou tiraj de 1000 de exemplare din “Albumul de prezentare a județului Galați”, pentru că în ultimii doi ani, cât au trecut de la precedentul tiraj, au apărut noi și noi “realizări” în județ, iar lumea trebuie să afle neapărat despre ele
Președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD) are o grămadă de treabă mare. Baronul Fotea a decis să tipărească un
Read More...Aurel Nechita (PSD), 75 de ani, autoproclamatul “părinte” al Facultății de Medicină și Farmacie din Galați, zisă și Facultatea de Ciocli, a alergat toată viața lui după tot soiul de titluri, diplome, medalii și alte cartoane colorate inutile, pe care și le-a trecut negreșit în CV. Unele dintre acestea sunt simplă maculatură. Nimic nu a ratat prof. univ. dr. Nechita, cel care a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și apoi deputat din partea PSD Galați
Aurel Nechita (PSD), 75 de ani, autoproclamatul "părinte" al Facultății de Medicină și Farmacie din Galați, zisă și Facultatea
Read More...Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei Galați. “Marea înfrățire” a Galațiului cu Fresno, pentru care au insistat primarul Ionuț Pucheanu (PSD) și city-managerul Cezar Bichescu, nu a produs nimic concret pentru comunitatea gălățeană, din luna mai 2023, atunci când a fost parafată “cooperarea” cu acest oraș american
Au trecut 3 ani de când Pucheanu și Bichescu au fost degeaba în Fresno (California, SUA), pe banii Primăriei
Read More...Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut, de ziua Azerbaidjanului. Humelnicu s-a simțit atât de important încât a pus pe Facebook o poză de la eveniment, de parcă ar fi participat la cine știe ce recepție
Fostul fotbalist Marius Humelnicu, în prezent senator PSD Galați, se laudă că a fost invitat la mâncat & băut,
Read More...De ce zicem că Primăria Galați este ticăloasă în relația cu contribuabilii gălățeni? Păi, ia fiți atenți. În acest an 2026, primarul-fomist al Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a pus foarte devreme cu bâta fiscală pe contribuabilii gălățeni, avertizându-i prin SMS-uri amenințătoare, precum rakeții interlopi, că în cel mult două săptămâni îi va executa silit dacă nu își achită datoriile
De ce zicem că Primăria Galați este ticăloasă în relația cu contribuabilii gălățeni? Păi, ia fiți atenți. Da, este
Read More...Președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD) are o grămadă de treabă mare. Baronul Fotea a decis să tipărească un nou tiraj de 1000 de exemplare din “Albumul de prezentare a județului Galați”, pentru că în ultimii doi ani, cât au trecut de la precedentul tiraj, au apărut noi și noi “realizări” în județ, iar lumea trebuie să afle neapărat despre ele
Președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD) are o grămadă de treabă mare. Baronul Fotea a decis să tipărească un
Read More...Atât știe zapciul Ionuț Pucheanu (PSD), primar al Galațiului de trei mandate încoace: să îi amenințe și să îi jupoaie pe contribuabili, ca să aibă apoi bani de tocat pe festivaluri inutile și pe contracte de publicitate cu presa locală aservită. Zeci de mii de gălățeni au primit, zilele astea, SMS-uri amenințătoare din partea Primăriei Galați, prin care li s-a adus la cunoștință că li se va pune poprire pe conturi, în cel mult două săptămâni, dacă nu își vor achita prima tranșă din taxele și impozitele locale pe anul 2026
Atât știe zapciul Ionuț Pucheanu (PSD), primar al Galațiului de trei mandate încoace: să îi amenințe și să îi
Read More...Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare, se va da la o parte în acest meci
Oțelul a spulberat Ploieștiul cu 5-1, în deplasare, deși mulți se gândeau că Galațiul, salvat matematic de la retrogradare,
Read More...Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt eveniment local, a sărit imediat să se dea mare cu performanța ei de la Eurovision, să o felicite printre primii, de parcă ar fi fost mentorul ei
Primarul Galațiului, care nu a invitat-o niciodată pe gălățeanca Alexandra Căpitănescu să cânte la zilele orașului sau la alt
Read More...România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel!
România și Alexandra Căpitănescu au dat lovitura la Eurovision 2026: locul 3, după Bulgaria și Israel! Alexandra a fost
Read More...Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2, în meciul decisiv disputat la București
Galațiul a pierdut dramatic finala campionatului de volei masculin 2026. CSM Arcada a fost învinsă de Dinamo, scor 3-2,
Read More...Alexandra Căpitănescu s-a calificat în marea finală Eurovision 2026. Gălățeanca a rupt scena, joi seara, cu piesa ei rock care a creat destule controverse în ultimele luni
Alexandra Căpitănescu (foto) s-a calificat în finala Eurovision 2026, de sâmbătă, 16 mai 2026, de la Viena. În cea
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...În “spitalul morții” din Galați se tot aduce aparatură de top, dar rezultatele sunt ioc. Tocmai a fost achiziționat un aparat în valoare de 1,2 milioane de euro, care însă nu schimbă cu nimic lucrurile. Pacienții așteaptă în continuare cu orele pe scaune la Urgențe, sunt ignorați și pot mori cu zile. Și în saloane este prăpăd, pacienții nu sunt băgați în seamă
În "spitalul morții" din Galați, adică în Spitalul Județean de Urgență din Galați, treaba este mai urâtă decât pare.
Read More...Competiție de robotică, la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, cu trei echipe de top: ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots (Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău). 13 roboți proiectați, construiți și programați de liceeni vor participa la meciuri în regim oficial, punând în valoare abilități de inginerie, gândire strategică, colaborare și creativitate (P)
Echipele de robotică ByteForce (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați), RoSophia (Centrul Județean de Excelență Galați) și Heart of RoBots
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Cum să ajungă vreodată prim-ministru penibilul ăsta de Grindeanu?! Antipaticul Grindeanu, care le-a cărat geanta atât lui Liviu Dragnea cât și lui Marcel Ciolacu, stă deocamdată cocoțat în vârful grămezii PSD, dar nu știe că o grămadă de colegi ai lui îl așteaptă la cotitură
Sorin Grindeanu, cel care a zburat cu avioanele Nordis, reușește, cam din 2017 încoace, să cadă în picioare după
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Victorie! Groparii Orașului Roșu PSD au înmormântat lejer și Liberty siderurgia, acum pun și de înecarea „hub”-ului de transport multimodal Galați în Portul Constanța
Nici nu au pus bine crucea pe mormântul siderurgiei gălățene și pigmeii politici PSD-iști de la Galați desăvârșesc vârful
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...