Care austeritate? Primăria comunei Traian, din județul Brăila, condusă de un membru PSD, a cheltuit 122.000 de lei pentru petrecerea de “ziua comunei”, care a durat 5 ore. Printre invitații plătiți din bani publici s-au numărat cântărețul Alex Velea, realizatoarea TV Mirela Vaida și manelistul Baboiash

In Actual, National, NePriveste

Ni se pare nouă sau l-am auzit pe premierul Ilie Bolojan că ar trebui să se termine cu petrecerile din bani publici ocazionate de zilele comunei, orașului, județului, metropolei etc.? Că cică am fi intrat pe modul de avarie, că nu mai sunt bani la buget și – asta e! – nu ar trebui să se mai facă atât de multe petreceri din bani publici. Nu mai sunt bani?! Un primar dintr-o comună din Brăila, de la PSD, nu numai că îl contrazice pe premierul Bolojan, ci îl ia peste picior de-a dreptul.

Comuna Traian din județul Brăila a avut numai 2.990 de locuitori, la recensământul din 2021, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.339 de locuitori.

Așadar, vorbim despre o comună mică, sub 3.000 de locuitori, care a pierdut sute de locuitori în ultimii ani, nu una care s-a dezvoltat din punct de vedere economic și a atras oameni și din alte părți.

Vă dați seama ce agenți economici au acolo în comuna Traian, din județul Brăila?

Numai oameni care lucrează pentru Amazon, pentru industria Pharma, cu siguranță și cei de la Facebook au un punct de lucru deschis acolo, pe vreo uliță din comuna Traian.

Glumim, evident, pentru că în afară de 3-4 magazine unde se vinde pâine adusă de la oraș, dar unde se poate bea și pe datorie, pe terasă, nu credem că există cine știe ce mari agenți economici care să contribuie puternic la bugetul local al comunei Traian astfel încât primăria de acolo să își permită aroganțe financiare.

Iată însă că această comună mică din Brăila, care abia supraviețuiește din ceea ce reușește să producă și probabil s-ar închide dacă nu ar primi bani și de la bugetul central, și-a permis să aloce 122.000 de lei pentru “Ziua comunei”.

Atât a cheltuit Primăria Traian, din județul Brăila, pentru petrecerea de “Ziua comunei” care a avut loc ieri, 9 august 2025, începând cu ora 18.00, potrivit afișului evenimentului (vezi foto mai jos).

Capul de afiș al evenimentului “Ziua comunei Traian” a fost Alex Velea (în stânga în foto deschidere), un cântăreț despre care nu știam că a ajuns atât de sus în cariera lui “prodigioasă” încât să accepte să presteze, pe bani publici, pe o scenă dintr-o așezare rurală din județul Brăila.

Păi, la valoarea lui, Alex Velea se încurcă cu festivaluri de genul Untold de care nu a auzit nici naiba?

Nu, tati, Alex Velea merge la “Ziua comunei Traian”, din județul Brăila, pe bani publici, că de acolo vine expunere aia planetară.

Așa că este de înțeles alegerea “marelui artist” Alex Velea.

Tot pe afiș au mai fost puși și realizatoarea TV Mirela Vaida, care probabil a prezentat evenimentul, dar și manelistul Baboiash – nu ne întrebați ce melodii are acest artist, pentru că habar nu avem.

Am observat că au mai fost și câțiva interpreți de muzică populară, dar nu știm dacă banii au mai ajuns și la ei, săracii, căci la ce onorarii percep Alex Velea, Mirela Vaida și Baboiash, s-ar putea ca aceștia să se fi mulțumit doar cu un sandviș dat la pachet și un bidon de vin de țară.

Primarul comunei Traian se numește Nicușor Abăseacă (în dreapta în foto deschidere), este de la PSD și a fost reales în funcție la alegerile din iunie 2024.

Suma de 122.000 de lei (24.079 de euro) a fost cheltuită de Primăria Traian pentru un eveniment care a durat numai 5 ore.

Contractul pentru “Ziua comunei Traian” a fost atribuit prin cumpărare directă, pe SEAP, în data de 4 iulie 2025, la ora 10.42, la numai o oră și jumătate după ce fusese postat pe Primăria Traian (UAT Traian) – vezi foto mai jos.

Firma care a câștigat acest contract în valoare de 122.000 de lei (24.079 de euro) pentru “Ziua comunei Traian” se numește Elmipet Marketing SRL și are sediul în Brăila, pe str. Radu Negru nr. 14.

Elmipet Marketing SRL Brăila este o firmă abonată la contracte din bani publici, ea obținând, din luna mai 2025 încoace, organizarea și a altor “zile” ale unor comune din județul Brăila: Gropeni, Cazasu, Surdila Găiseanca, Râmnicelu, Măxineni, Chiscani (suma: 170.000 de lei și data evenimentului: 5 septembrie 2025) și Bărăganul (suma: 106.000 de lei și data evenimentului: 13 septembrie 2025), potrivit portalului de achiziții publice SEAP.


Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu