Circ fără pâine oferit de baronul PSD Galați, Costel Fotea, gălățenilor amatori de spectacole gratuite. Dansatorii de la Centrul Cultural Dunărea de Jos au fost puși să presteze niște hore și sârbe pentru poporul PSD-ist din Galați. Intrarea a fost “liberă”, dar pe bază de invitație oferită de subalternii lui Fotea, probabil ca să nu se strecoare vreun “intrus”. Zeci de pensionari cu PSD-ul în suflet au aplaudat, iar la final i-au mulțumit din inimă conducătorului iubit Costel Fotea pentru că s-a îndurat și le-a mai dat o porție de circ din bani publici, că doar nu din banii lui personali

In Actual, Blocuitorii, Local

De multe ori avem senzația că Galațiul nu este un oraș european, așa cum se laudă cei care îl administrează vremelnic, ci o biată așezare rurală unde nu se întâmplă nimic în afară de circul (pe stomacul gol) oferit de autoritățile locale.

Cei de la PSD Galați – Costel Fotea (președintele CJ Galați) și Ionuț Pucheanu (primarul Galațiului) – au înțeles că trebuie să distreze prostimea care nu are o chiflă în stomac, dar adoră petrecerile și spectacolele gratuite unde nu trebuie să plătească bilet.

Evident că astfel de spectacole nu sunt gratuite, pentru că artiștii (oricare ar fi ei) nu cântă și nici nu dansează pe degeaba, iar ironia sorții este că circul este plătit chiar din taxele și impozitele celor care se bucură că au intrat moca la eveniment.

De exemplu, ieri, de 1 martie 2026, președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD), a pus în scenă, cu ajutorul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galați – o instituție bugetară subordonată CJ Galați – un spectacol, sanchi, cu ocazia sosirii primăverii.

Pe afișul dedicat evenimentului și în promovarea pe care agenții PSD Galați au făcut-o pe conturile lor de Facebook a fost specificat faptul că “intrarea este gratuită”, dar pe bază de invitație.

Altfel spus, biletul a fost înlocuit de invitația pe care trebuia să o ridici de la sediul CCDJ Galați, asta dacă mai reușeai să prinzi vreuna, pentru că puteai să afli că – ghinion! – nu mai sunt invitații.

Ideea este că, la ora la care a fost programată circoteca, sala era plină de pensionari, cel puțin așa am văzut noi în pozele postate de Fotea pe contul său de Facebook.

E incredibil cum s-au sincronizat atâția pensionari să prindă invitații la circul lui Fotea, nu-i așa?

Mai că îți vine să crezi că invitațiile s-au dat pe șestache, cui a trebuit.

În sfârșit, acestea sunt mizerii cu care chiar nu are rost să ne batem capul.

Cum a fost la circul lui Fotea? Foarte frumos!

Un grătar pe care să sfârie niște mici + un taraf de lăutari mai lipseau ca totul să pară o serbare câmpenească reușită.

Ia priviți-i în poza de mai jos pe pensionarii cu PSD-ul în suflet cum se bucură de dansurile populare oferite de baronul Costel Fotea, din bani publici.

Vestea proastă este că de când alde Fotea și Pucheanu au început să ofere șușanale gratuite, gălățenii și-au cam pierdut reflexul de a merge la spectacole unde să trebuiască să plătească bilet la intrare.

Păi dacă se poate moca/gratis, de ce să se ducă ei la spectacole pentru care trebuie să bage mâna în buzunar?

Nu mai bine așteaptă ei liniștiți circul oferit de alde Fotea și Pucheanu?

Uite și din acest motiv nu vin artiști adevărați să concerteze în Galați: în acest colț de lume confiscat de PSD oamenii au uitat sau nu mai vor să plătească pentru un spectacol de calitate, pentru un serviciu care li se face.

Nu știu sau nu vor să aprecieze efortul artiștilor care chiar oferă show-uri de calitate, cumpărând bilete la spectacolele lor.

Lumea s-a obișnuit să primească – eventual mult și bun – fără să scoată vreun leu din buzunar.

Asta au reușit să facă cei care administrează Galațiul în prezent: să îi facă pe cetățeni să se bucure de circul plătit din bani publici și să considere că au dreptul să primească gratuit concerte, filme, dansuri, eventual și spectacole de teatru, neștiind că de fapt acestea sunt plătite fix din banii lor, din taxele și impozitele mărite pe care ei trebuie să le achite anual dacă vor să locuiască în Galați.

Sursa foto: Facebook/Costel Fotea


Donează pentru publicația Fără Mogul și susține-ne activitatea:

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)

RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)


 

You may also read!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu