Stăm și ne întrebăm, în calitate de cetățeni, cum Dumnezeu reușește o firmă atât de mare ca Liberty Galați să supraviețuiască, să plătească salarii celor 4.800 de angajați deși ea nu mai produce aproape nimic de un an de zile încoace. Liberty Galați este în pragul falimentului, iar acest deznodământ este previzibil de câteva luni, nu de ieri, de azi.
Sunt probleme tot mai mari cu banii la Liberty Galați.
Salariile se plătesc cu întârziere, bonurile de masă nu se dau la timp, totul este pus pe sistemul “urmează să…”.
Principala grijă a salariaților Liberty Galați este însă că nu va mai urma nimic.
Sunt destui gălățeni care își fac griji că Liberty Galați va da faliment, oameni care se întreabă dacă combinatul din Galați va reuși să iasă din gaura financiară în care a intrat de mai bine de un an.
În primul rând, Liberty Galați are datorii foarte mari către firme private, către statul român etc.
Și nu se știe cum va putea plăti aceste datorii, din moment ce acest combinat pe nume Liberty Galați nu a produs mai nimic în ultimul an de zile și nici nu sunt semne că va începe activitatea fără întreruperi.
Apoi sunt creditorii care au de încasat bani de la Liberty Galați.
Sunt sute de firme care au lucrat cu Liberty Galați, care au prestat servicii către această societate și care nu și-au încasat nici în ziua de azi banii pentru munca lor.
Aceste firme sunt deja cu un picior în groapă pentru că depindeau de banii din contractele cu Liberty Galați.
Liberty Galați a intrat deja în concordat preventiv, un fel de etapă premergătoare falimentului.
Dintre cei peste 1.200 de creditori fără garanții, 15 companii au de recuperat peste 10 milioane de lei (2milioane euro), 105 firme între unul și zece milioane de lei, 49 – între 500.000 lei și un milion de lei.
Alte 224 firme formează plutonul celor cu creanțe între 100.000 și 500.000 lei.
Îngrijorător este că Furnalul nr. 5 nu a funcționat aproape deloc în ultimul an.
Furnalul nr. 5 a fost oprit pe 5 iunie 2024, a fost repornit după mari zbateri, în iunie 2025 (după un an), și oprit după câteva zile.
Să nu produci tu nimic timp de 1 an, dar să rămâi pe piață?
Din ce bani, cum faci?
Pe anumite grupuri de siderurgiști au apărut astăzi (joi, 3 iulie 2025) informații că ar fi fost probleme și cu “convențiile”, adică cu mașinile care îi transportă pe oameni la combinat.
Dar cum rămâne cu sutele de milioane de euro cu care statul român a susținut Liberty Galați?
Acești bani cum vor putea fi recuperați vreodată de statul român?
Donează pentru publicația Fără Mogul ca să putem scrie în continuare:
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100 (în lei)
RO 51 BREL 0002 0014 6866 0201 (în euro)































