Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a postat astăzi (luni, 27 noiembrie 2023) pe contul său de Facebook o poză cu un Duster al instituției, în mijlocul unor nămeți de peste 2 metri, pe un “drum din județ”. Rugat să precizeze unde anume a fost zăpada atât de mare, Fotea a evitat să dea numele localității, semn că totul a fost doar o regie ieftină.
Mai multe drumuri naționale și județene din județul Galați au fost blocate de autorități, în cursul zilei de duminică, după ce CJ Galați nu a reușit să intervină cu destule utilaje și în timp util pentru ca traficul rutier să poată rămâne deschis.
Au fost extrem de puține utilaje pe teren pentru cele 65 de localități din județ (unii spun că ar fi fost numai 9-10 utilaje), semn că CJ Galați a fost luat prin surprindere de această zăpadă căzută în noiembrie.
A apărut și varianta potrivit căreia CJ Galați nici nu ar avea încheiate contracte de deszăpezire și că acele 10 utilaje au aparținut unor primării din județ sau unor firme apropiate CJ Galați, care au intervenit la rugămintea președintelui Fotea, cu promisiunea că își vor primi banii pentru intervenție.
Cert este că CJ Galați a avut puține utilaje la treabă, față de 70 câte a mobilizat Primăria Galați, deși suprafața care trebuie acoperită în județ este considerabil mai mare decât cea din municipiu.
Astăzi (luni), pentru a încerca să își ascundă incompetența, președintele Costel Fotea a făcut un anunț pe Facebook prin care
“Lucrăm fără oprire pentru deszăpezirea completă a drumurilor județene. S-a acționat toată noaptea pentru redeschiderea drumurilor județene mari, cele cu trafic ridicat.
Astfel, pe drumurile principale se circulă în condiții de iarnă, iar utilajele lucrează la deszăpezirea și a celei de-a doua benzi, pe tronsoanele unde se mai circulă încă pe un singur fir.
Au fost situații, și nu puține, în care pe drum s-au format troiene foarte mari, ceea ce a îngreunat operațiunile de deszăpezire. Mai mult, vântul spulberă în continuare zăpada de pe câmp.
În acest moment (luni, ora 13.00 – n.red) se lucrează în forță cu peste 30 de utilaje. De asemenea, s-a intervenit și se intervine și cu material antiderapant”,
a scris președintele Costel Fotea pe contul său de Facebook.
Fotea a postat și câteva poze prin care a încercat să le arate gălățenilor că în județ a nins, nu glumă, acesta fiind și motivul pentru care județul a fost blocat timp de 10-12 ore, duminică.
Într-una din poze apare un Duster al CJ Galați în nămeți de peste 2 metri, ca și cum peste tot în județ ar fi fost zăpada cât casa.
Este posibil ca în unele locuri, pe niște ulițe lăturalnice, să fi troienit, iar mormanul de zăpadă să fi atins înălțimi de 2 metri.
Dar pe drumurile care leagă comunele din județ cu siguranță nu a existat așa ceva, dovadă și pozele postate ieri (duminică) de pe drumurile pe care șoferii au stat în coloană sau au rămas blocați, unde zăpada era de aproximativ 10 centimetri, nu de 2 metri.
Un utilizator pe nume Constantin Serghe a comentat (vezi foto mai jos) la postarea președintelui Fotea, întrebându-l în ce zonă anume a fost făcută poza cu Dusterul lângă acei nămeți de 2 metri, căci el nu știa să fi fost atâta zăpadă pe vreun drum din județ.
Fotea nu a răspuns la această întrebare banală a lui Constantin Serghe nici după 6 ore, că am verificat înainte de a publica articolul de față.
Regia ieftină pusă la cale de Fotea & co. este evidentă.
Dusterul a fost dus special în acea zonă recent deszăpezită și supus unei ședințe foto “care vă poate afecta emoțional”, în sensul că ați putea începe să îi compătimiți pe șefii CJ Galați că au avut de luptat cu “urgia albă”, cu ninsori apocaliptice, nu cu un strat de zăpadă care foarte rar a depășit 15 centimetri pe carosabil.
Pe timpul lui Ceaușescu, când acesta vizita comunele din țară, prim-secretarii de partid dădeau ordin ca în primele 7-8 rânduri ale plantației de porumb să fie legate cu sârmă tulpini de 2 metri înălțime, să vadă conducătorul mult iubit cât de rodnic a fost pământul și cât de bună va fi recolta.
După alea 7-8 rânduri, dacă pășeai un pic în lanul de porumb, era prăpăd: “bețele” de porumb aveau puțin peste 1 metru înălțime și erau sărace în știuleți. Important era însă ca Ceaușescu să plece cu gândul că oamenii locului și-au făcut datoria și că “vor raporta producții record la hectar”.
Astăzi, tov. Costel Fotea nu leagă porumbul cu sârmă în lanurile din județ – că nu are nevoie de așa ceva – dar face nămeți de 2 metri înălțime și organizează ședințe foto acolo, ca să îi păcălească pe gălățeni că zăpada a fost cât casa.





6 commentsOn Duster al CJ Galați dus special la o ședință foto într-un loc cu nămeți de 2 metri, pentru a acoperi incompetența președintelui Costel Fotea
Deci ancheta asta “jurnalistică” m-a dat pe spate. Să-ți omori tu neuronii ptr a descoperi unde a fost făcută poza, ăsta “profesionalism”. Cetățenii sunt interesați dacă pot să circule dau nu…
Stați liniștit că nu și-a omorât nimeni neuronii pentru a afla unde a fost făcută poza. Un utilizator Facebook l-a întrebat pe președintele Fotea să precizeze unde a fost făcută poza, nu noi. Problema este alta, și anume că Fotea a regizat acest cadru cu Dusterul în nămeți de 2 metri pentru a ascunde proasta gestionare a operațiunii de deszăpezire, fapt care ulterior a dus la blocarea drumurilor. Altfel spus, Fotea a lăsat să se înțeleagă că de asta nu și-a putut face el treaba, pentru că a nins foarte tare în județ, nu din cauză că CJ Galați a scos extrem de puține utilaje pe străzi. Nicăieri pe drumurile din județ nu s-au format nămeți de 2 metri, ca în poza de mai sus, așa că noi credem că cetățenii sunt interesați și în ce fel îi mint autoritățile, nu doar dacă pot să circule sau nu.
Rușine. Și bravo jurnalistului, în ciuda pupincuristilor.cum sa afișezi asa o imagine când în fiecare an dacă nu a fost soare, am avut trotuarele pline de zăpadă pana în primavara. Asa iti dai seama cât de mic ești.
Duminică DN 25 a fost închis din ordinul prefectului ptr că la ieșirea din Șendreni era un sul de zăpadă de cca 30 cm înălțime și 300 m lungime.Daca erau lăsați șoferii să intervină cu lopețile, cu siguranță ar fi deschis circulația mai repede decit au făcut-o cei cu Wola care se plimba prin zonă fără însă a-și murdări cupa de zăpadă (a trecut de 3 ori fără să facă nimic) iar circulația a fost oprită citeva ore.
In poza, se vede in fundal releul dintre Cuca si Varlezi deci clar, poza este facuta pe DN24D, drum care este mereu cu probleme cand ninge viscolit
Poza este facuta intre Baleni si Viile,si da, domnul presedinte are dreptate,a fost zapada de 2 m.In acea zona mereu se infunda.
Cel care a postat articolul trebuia sa mearga mai intai pe teren,sa verifice si apoi sa publice.Rusinica!
Mobile Sliding Menu
Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției
Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina
Read More...Finii ajunși directori la Piețe Galați sunt la fel de catastrofali ca nașii lor – primarul Pucheanu și senatorul Humelnicu (PSD)
Finii ajunși directori la Piețe Galați sunt la fel de catastrofali ca nașii lor - primarul Pucheanu și senatorul
Read More...În 2025, i-au invitat pe gălățeni la “Pizdulici”, acum le-au oferit “capre pe tocuri”! Târgul de Toamnă din Galați are deja tradiție în bădărănie, în scene de neam prost, care provoacă dezgust
În 2025, i-au invitat pe gălățeni la "Pizdulici", acum le-au oferit "capre pe tocuri"! Târgul de Toamnă din Galați
Read More...Femei puse să danseze capra, pe tocuri, la Târgul de Toamnă Galați, spre deliciul bețivilor prezenți la eveniment
Femei puse să danseze capra, pe tocuri, la Târgul de Toamnă Galați, spre deliciul bețivilor prezenți la eveniment. "Jocul
Read More...Trei zile de ghiorlăneală și maneleală, în Piața Centrală. Mizeria aia de târg de toamnă, unde samsarii de legume vând produse la suprapreț, revine în acest weekend în Galați
Trei zile de ghiorlăneală și maneleală, în Piața Centrală. Mizeria aia de târg de toamnă, unde samsarii de legume
Read More...Te-apucă Sylla când vezi ce rable de jucători are Oțelul. Unde l-ați găsit, fraților, pe ghiolbanul ăsta de Sylla care nu s-a lăsat până când nu a primit roșu?
Te-apucă Sylla când vezi ce rable de jucători are Oțelul. Unde l-ați găsit, fraților, pe ghiolbanul ăsta de Sylla
Read More...Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut joc de Faleza Galați
Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut
Read More...Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției
Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina
Read More...Finii ajunși directori la Piețe Galați sunt la fel de catastrofali ca nașii lor – primarul Pucheanu și senatorul Humelnicu (PSD)
Finii ajunși directori la Piețe Galați sunt la fel de catastrofali ca nașii lor - primarul Pucheanu și senatorul
Read More...În 2025, i-au invitat pe gălățeni la “Pizdulici”, acum le-au oferit “capre pe tocuri”! Târgul de Toamnă din Galați are deja tradiție în bădărănie, în scene de neam prost, care provoacă dezgust
În 2025, i-au invitat pe gălățeni la "Pizdulici", acum le-au oferit "capre pe tocuri"! Târgul de Toamnă din Galați
Read More...Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles, în Parlamentul European
Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles,
Read More...Baronul PSD Galați, Costel Fotea, proaspăt vopsit pe păr, a făcut ravagii astăzi, de Ziua Vârstnicilor
Baronul PSD Galați, Costel Fotea, proaspăt vopsit pe păr, a făcut ravagii astăzi, de Ziua Vârstnicilor. Femeile din organizația
Read More...Praf l-a făcut tanti deputat Viorica de la Piețe (PSD) pe Siegfried Mureșan: “Eu nu am votat acest guvern!”
Praf l-a făcut tanti deputat Viorica de la Piețe (PSD) pe Siegfried Mureșan: "Eu nu am votat acest guvern!
Read More...Plafonații Babicu și Brăilescu au scăpat de amărâtul ăla de Tomas, dar refuză să plece și ei de la Oțelul
Plafonații Babicu și Brăilescu au scăpat de amărâtul ăla de Tomas, dar refuză să plece și ei de la
Read More...Nu interesează pe nimeni revolta și nervii lui Babicu, că Oțelul ar fi fost furată de arbitri!
Nu interesează pe nimeni revolta și nervii lui Babicu, că Oțelul ar fi fost furată de arbitri! După meci,
Read More...Ce rușine! Universitatea Dunărea de Jos din Galați a devenit toaleta în care loazele PSD își fac nevoile mediatice
Ce rușine! Universitatea Dunărea de Jos din Galați a devenit toaleta în care loazele PSD își fac nevoile mediatice.
Read More...Punctul de vedere al Direcției Silvice Galați în legătură cu un articol apărut în publicația Fără Mogul
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Galați, cu sediul în Galați, str. Științei nr. 95, reprezentată
Read More...Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea
Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea.
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău politic
Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău
Read More...Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața instituției cu o pădure urbană pentru a reduce efectul de insulă de căldură și a combate canicula
Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața clădirii unde se află sediul instituției (Hôtel de Ville) cu
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Nouă luni de penelism roșu cu Vești veștede și dihănii politice populiste, din haita Gigel Scarlat: tocmai ce au dat dupacul golănesc în ceafa PNL și bâzâie șmecherește că nu ei au făcut-o
Această poză de Congres PNL de mandatare a unui lider liberal adevărat face cât o mie de cuvinte
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...Funcționale Mereu activ
Preferințe
Statistici
Marketing