Oțelul, înfrângere clară cu U. Craiova, pe teren propriu. Gălățenii au condus la pauză, dar au căzut fizic în a doua repriză când au încasat 3 goluri de la Mitriță

In Divertismind, Sport

Oțelul Galați a pierdut cu 1-3 partida disputată, duminică, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, în etapa a 17-a a Ligii 1 de fotbal. Gălățenii au fost departe de meciul de excepție reușit, în urmă cu două săptămâni, cu UTA Arad când au câștigat cu 4-2, după o prestație entuziasmantă.

Oțelul a făcut o primă repriză acceptabilă în partida cu U. Craiova, dovadă că la pauză conducea cu 1-0, prin golul înscris din penalty de Alex Pop, în minutul 20.

După pauză însă, Oțelul nu a mai jucat nimic. A fost ciudată căderea gălățenilor, în condițiile în care Oțelul este recunoscută drept o echipă care stă foarte bine la capitolul fizic, grație antrenamentelor dure impuse de coach Dorinel Munteanu.

În partea a doua, Craiova a făcut tot ce a vrut pe teren, reușind să întoarcă rezultatul prin trei goluri marcate de Mitriță, în minutele 53, 80 și 83.

Fundașii Oțelului și-au dat cu stângu-n dreptu’, arătându-și limitele, e drept, pe un teren nu tocmai bun pentru a juca fotbal. Dar și adversarii lor tot pe același teren au jucat, așa că gălățenii nu pot invoca o astfel de scuză.

S-a terminat, așadar 3-1 pentru Craiova, cu 1 pauză/2 final, pronostic care avea o cotă foarte bună la casele de pariuri.

Duminica viitoare, pe 3 decembrie 2023, Oțelul va avea un meci dificil în deplasare, cu FCSB, echipă care se află pe primul loc în SuperLiga și care vrea neapărat să câștige titlul în acest sezon.

Sursa foto: Playsport


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

You may also read!

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut joc de Faleza Galați

Măcelarii de la Tancrad, Citadina 98 și Lemacons au fost amendați cu 100.000 de lei pentru că și-au bătut

Read More...

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina instituției

Prorectorul Adrian Micu, de la Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, a lovit o fată de 17 ani cu mașina

Read More...

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles, în Parlamentul European

Senatorul PSD Galați Marius Humelnicu și-a luat o cravată de agarici și s-a dus să râdă tâmp la Bruxelles,

Read More...

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu