Autoritățile locale se laudă cu investiții de milioane de euro în spitalele din Galați, vedeți ce spun președintele CJ Costel Fotea și primarul Ionuț Pucheanu, dar gălățenii mor ca pe front odată ce ajung în spitalele din Galați. Culmea este că medicii au salarii comparabile cu cele din Vest, dar îi tratează pe gălățeni de parcă nu ar fi oameni. O studentă la Medicină, în vârstă de 21 de ani, a murit în chinuri groaznice după ce a ajuns de 4 ori la Urgență în Spitalul Județean Galați.
O tânără de 21 de ani, studentă în anul trei la Facultatea de Medicină a murit, iar mama acesteia acuză o serie de nereguli, printre care neglijenţă şi erori medicale, potrivit Adevărul de Galați.
Mama a spus că fata ei a ajuns de patru ori la urgenţe, unde de două ori i s-au pus diagnostice greşite.
Mihaela Anghele (foto) avea 21 de ani, era studentă la Facultatea de Medicină și a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi cu dureri mari de spate.
Acolo i s-au pus două diagnostice greşite, fiind trimisă acasă de două ori de cadrele medicale.
Mama fetei a povestit calvarul prin care a trecut fata ei de 21 de ani.
“Fata mea a acuzat nişte dureri de spate şi pe 28 octombrie, într-un puseu de durere a ajuns la Urgenţe cu salvarea. Am aşteptat şase ore până să i se pună un diagnostic.
I s-a spus că are lombosciatică, fără ca medicul să se apropie de ea. Un diagnostic greşit. Ne-au trimis acasă cu tratament, însă durerile nu s-au oprit. Vineri, fata mi-a spus: mami, mami, mă doare.
Sâmbătă dimineaţă, pe la ora 10.00, am venit din nou la urgenţe. O asistentă de acolo ne-a spus: pentru o durere de spate veniţi iar?
Au chemat iar doctorul, acelaşi diagnostic, tot aşa, pus de la distanţă: lombosciatică. I s-a dat Indomentacin şi o trimitere către RMN”,
a povestit Carmen Anghele, mama victimei pentru cotidianul Adevărul.
Duminică dimineață, când a mers la baie, Mihaela a simțit că are o umflătură în zona anusului, potrivit ziarului Viața Liberă.
Mama fetei a chemat iarăși Ambulanța, iar tânăra a fost dusă, pentru a treia oară în decurs de doar patru zile, la Spitalul Județean.
“Și atunci, tot lombosciatică i-au spus că are, până când i-am arătat doamnei doctor o poză cu abcesul fetei. Atunci, s-au schimbat la 180 de grade și au spus: chemați repede chirurgul, pentru că fata asta are abces și o să moară. Acestea au fost cuvintele doamnei doctor.
L-au chemat pe domnul doctor chirurg, care, după părerea mea, nu s-a purtat foarte profesionist cu ea. Mi-a spus că fata se alintă, deși ea trecea prin niște dureri groaznice de câteva zile. M-a și dat afară din încăperea în care o consulta.
Pentru că o durea tare, fata nu a putut să stea la consult. Doctorul s-a supărat atunci și a aruncat mănușile. I-am spus să-i dea măcar un calmant, ca să poată suporta durerea. Medicul a început să țipe la mine și mi-a spus să mă uit în spatele spitalului, pentru că sunt o groază de cazuri de COVID-19, ce-mi trebuie mie calmante, anestezist, că să vorbesc cu Raed Arafat să ne angajeze oameni.
Apoi, i-a spus fetei: dacă nu te operez, o să mori. Ea, când a auzit așa ceva, s-a speriat, a căzut pe o băncuță de lângă, s-a învinețit la gură și-mi spunea: “Mami, mami, nu mă lăsa!”. Atunci, eu am luat-o acasă, pentru că mi-a fost milă de ea și pentru că nu a vrut să mai rămână”,
își amintește Carmen Anghele, potrivit publicației Viața Liberă.
Ajunsă acasă, fata a început să vomite și să facă febră, așa că a mers din nou la Urgențe.
“Duminică, la ora 11,00 dimineață, îi făcuseră și un test RT-PCR. Rezultatele testului au venit abia la ora 21,00, pentru că cei de la laborator l-au băgat în lucru tocmai la ora 19,00.
A trebuit să mai stăm astfel pe holurile de la Urgențe Chirurgie, pe un pat, fără lenjerie, fără nimic, pentru a aștepta rezultatele testului.
În tot timpul acesta, fata mea avea frisoane, am cerut o pătură să o învelesc, dar ei nu au venit să-mi aducă nimic. M-am dezbrăcat și am pus hainele mele peste ea, m-am așezat eu peste ea ca să o încălzesc și i-am cerut soțului să aducă o pătură de la mașină.
Le-am cerut doamnelor asistente care erau pe tură să-mi aducă un termometru, dar nu mi-au mai adus, iar ca să nu le mai deranjez au tras un paravan, ca să nu le mai văd.
Au intervenit și oamenii care erau acolo ca să ne ajute cu ceva, pentru că era doar o copilă”,
a mai spus mama fetei care a murit la numai 21 de ani.
Studenta la Medicină a fost operată pentru a doua oară, luni dimineață, dar era deja prea târziu.
Oficial, diagnosticul a fost abces perianal.
“Doctorul care a operat-o ne-a spus că nici în ziua de astăzi nu se știe cu exactitate care a fost diagnosticul fetei mele. Unii medici au avut grijă cu dăruire de ea, dar dacă nu au știut exact pentru ce să o trateze…
Au început apoi să îi cedeze organele, i-au găsit zona zoster, dar și alte bacterii care de regulă sunt luate din spital. I-au făcut hemodializă, a avut nevoie de transfuzii de sânge, au intubat-o.
Am cerut de foarte multe ori și transferul la alt spital, dar au spus că este netransportabilă. Am stat și am așteptat, nu am putut face nimic altceva, iar fata mea, din păcate, a murit.
Am depus plângere la spital și vreau să fac plângere și la Parchet, pentru a nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat. Bănuiesc că nu sunt singura.
Mă uitam la cei din Urgențe: țigările și cafelele din cinci în cinci minute, în timp ce oamenii stăteau pe scaune”,
a mai spus mama fetei decedate.
Moartea studentei de 21 de ani la Medicină într-un spital gălățean vine după un alt deces scandalos.
Un gălățean de 46 de ani, tată al unui copil de 11 ani, vaccinat cu ambele doze încă din luna august 2021 și care nu suferea de COVID-19, a murit de pneumonie după ce a fost plimbat timp de 5 zile prin spitale, de la Spitalul Județean la Spitalul TBC și retur, potrivit Știrile ProTV.
În tot acest timp, atât președintele Consiliului Județean (CJ) Galați cât și primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, se laudă cu mari investiții în Sănătate.
Însă iată că gălățenii cad ca popicele, victime ale unui sistem sanitar bolnav și putred.
Sursa foto: Viața Liberă




4 commentsOn În spitalele din Galați se moare cu zile. O studentă de 21 de ani a murit în chinuri în spital după un diagnostic greșit. Săptămâna trecută, un tată de 46 de ani a murit după ce a fost plimbat prin mai multe spitale din Galați
javrele de doctori de la upu ,mai ales unul inalt si blond ,apropo pazestete fraere ca e cam grele de acum cand vei iesii afara
Dumnezeu s-o ierte! Fără cuvinte! Și cea mai mică șansă dacă aveți să emigrați, nu ezitați nici o secunda! Emigrarea este scăparea!
Eu zic să verificați urgent dacă medicul respectiv este de la PeeSeeDee. Una peste alta, ce treabă au Fotea și Puchianu cu resursa umană din spital?
Nicio răspundere în afară de aceea că, de când le-au fost date în subordine autorităților locale, municipale și județene, diverse instituții medicale – cu prerogative inclusiv în ce privește alocarea fondurilor și personalului, numirea conducerilor etc. – acestea răspund de calitatea serviciilor medicale furnizate de prestatorii respectivi (spitale, clinici etc.). Iată de ce, noi suntem de părere că aceste instituții plătite din banii asiguraților – care ar trebui să aibă dreptul să-și aleagă furnizorul de servicii medicale chiar dacă acesta nu se află în localitatea lor de domiciliu – ar trebui trecute din nou în sistem centralizat, în subordinea Ministerului Sănătății, dacă tot se plătesc asigurările la o instituție centralizată, Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate. Ca să se facă și achizițiile unitar, transparent, la nivel național, și concursurile de manageri și alt personal de conducere, dar și de titușari ai diverselor funcții de conducere profesională în domeniul medical. Până atunci însă – dacă aceasta se va întâmpla, desigur – răspunderea le aparține celor cărora le place să dispună de fondurile pentru servicii medicale și puterea de a conduce instituțiile medicale, inclusiv numindu-și preferințele mai mult sau mai puțin politice ori de interese personale în posturi-cheie. Logic, nu?
Mobile Sliding Menu
Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu valorează nimic?!
Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu
Read More...De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu tineri din PSD Galați, viitori sinecuriști și atârnători de funcții publice
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu
Read More...O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei
O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale
Read More...Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani
Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani. Această firmă catalogată
Read More...Tancrad Galați, contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un ciot de pe str. Basarabiei
Tancrad Galați tocmai a primit un contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un
Read More...Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu valorează nimic?!
Cum să accepți 500 de lei de la Pucheanu și să întinzi mâna la un carton colorat care nu
Read More...De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu tineri din PSD Galați, viitori sinecuriști și atârnători de funcții publice
De mult nu am mai văzut o poză care să ne provoace atât de multă scârbă. Faceți cunoștință cu
Read More...O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale în valoare de 165.940 de lei
O firmă administrată de concubina directorului PSD-ist de la Parcul Industrial, Cristian Udriș, a vândut Primăriei Galați ghivece stradale
Read More...Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani
Tancrad Galați a făcut un profit colosal în 2025, cel mai mare din ultimii 7 ani. Această firmă catalogată
Read More...Tancrad Galați, contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un ciot de pe str. Basarabiei
Tancrad Galați tocmai a primit un contract de 1 milion de euro de la administrația Pucheanu (PSD) pentru un
Read More...Oțelul se dezumflă încet, dar sigur. Galațiul nu mai joacă nimic, iar “legiunea portugheză” pare că a uitat fotbalul după plecarea căpitanului Joao Lameira
Oțelul se dezumflă încet, dar sigur. Galațiul nu mai joacă nimic, iar "legiunea portugheză" pare că a uitat fotbalul
Read More...De când a început să își vopsească părul, președintele Fotea (PSD) face ravagii în rândul gospodinelor trecute de prima tinerețe
De când a început să își vopsească părul, președintele Fotea (PSD) face ravagii în rândul gospodinelor trecute de prima
Read More...Oțelul a câștigat un punct la Voluntari, cu noroc și un pic de ajutor de la arbitri
Oțelul a câștigat un punct la Voluntari, cu noroc și un pic de ajutor de la arbitri. Galațiul nu
Read More...Dați-vă la o parte că s-a întors regele Lameira!
Dați-vă la o parte că s-a întors regele Lameira! Oțelul Galați a câștigat cu FC Argeș, scor 1-0, după
Read More...Baronul Fotea și “dracul” Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste
Baronul Fotea și "dracul" Casian, baie de imagine pe scenă, printre folcloriste. Până și la un amărât de festival
Read More...Punctul de vedere al Direcției Silvice Galați în legătură cu un articol apărut în publicația Fără Mogul
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Galați, cu sediul în Galați, str. Științei nr. 95, reprezentată
Read More...Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea
Spitalul Județean din Galați rămâne aceeași anticameră a morții, indiferent cu câte dotări s-ar lăuda baronul PSD, Costel Fotea.
Read More...Lumea fascinantă a imprimării 3D. 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul Caravanei Științei ReCoNnect, organizată cu sprijinul Centrului de Excelență Prelucrarea Polimerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați (P)
30 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Vlădești au trăit o experiență captivantă în cadrul
Read More...Studenți din Ucraina și Republica Moldova la școala de pregătire de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. În afară de cursuri teoretice și activități practice în laboratoare, studenții ucraineni și moldoveni au făcut și vizite de studiu la Transurb SA, Yazaki Romania SRL Brăila, Glorious Lighting SRL Brăila și Apan Automobile Brăila (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a găzduit, în perioada 9-13 februarie 2026, școala de pregătire pentru studenți în
Read More...Pas important în strategia Universității „Dunărea de Jos” din Galați de extindere a parteneriatelor internaționale și de consolidare a cooperării cu universități europene de prestigiu (P)
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut onoarea de a găzdui o delegație din cadrul Howest University of
Read More...Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău politic
Pechinezul Pucheanu (PSD) a lătrat încă o dată la Bolojan, încercând să pară și el un soi de dulău
Read More...Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața instituției cu o pădure urbană pentru a reduce efectul de insulă de căldură și a combate canicula
Primăria Parisului a înlocuit dalele de beton din fața clădirii unde se află sediul instituției (Hôtel de Ville) cu
Read More...Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. De la primari, președinți de consilii județene, parlamentari și până la prim-ministru și președintele României – cu toții vor avea parte de majorări salariale consistente
Cresc lefurile primilor aleși ai statului, conform noii legi a salarizării care urmează să fie votată în Parlament și
Read More...Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi din PNL, ba chiar și din USR l-au sfătuit prost să nu demisioneze atunci când PSD i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru, convingându-l că are șanse reale să câștige la votul de la moțiunea de cenzură. Bolojan a pierdut lamentabil funcția de premier, cu 281 de voturi “împotrivă”
Ilie Bolojan a fost umilit astăzi la votul moțiunii de cenzură, deși putea evita elegant acest lucru. Însă colegi
Read More...Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de cenzură
Grindeanu vs. Bolojan. Unul dintre ei va rămâne fără funcție, începând de marți, după votul de la moțiunea de
Read More...Nouă luni de penelism roșu cu Vești veștede și dihănii politice populiste, din haita Gigel Scarlat: tocmai ce au dat dupacul golănesc în ceafa PNL și bâzâie șmecherește că nu ei au făcut-o
Această poză de Congres PNL de mandatare a unui lider liberal adevărat face cât o mie de cuvinte
Read More...Fatalitatea de guvernanță corporativă Fox Management Consultants lovește decisiv și la APDM Galați: „Vulpița hoață” vine „să rezolve problema de la APDM!” „Problema” înseamnă proptirea oamenilor PSD în posturile de directori executivi peste Dunărea de bani de la buget și UE și se numește Nicolae Dan Tivilichi?!
PSD și-a fixat din nou coordonatele pe care se vor alinia planetele/sateliții/clienții/sinecuriștii pe traiectoria banilor europeni și bugetari. Este
Read More...Da ce credeați, că dacă Liberty a fost băgat de escrocii Gupta în concordat de falimentat, s-a acoperit și halda de steril cu floricele pe câmpii? Nooo! Dimpotrivă! Acum vin vântoase cu praf alb-gălbui de Covurlui de la cel puțin cinci halde cu steril și deșeuri toxice de pe platforma de lucrături și (dez)activări Smârdan
Pentru cei care se mai întreabă de unde le vin când le vin (din ce în ce mai des)
Read More...Impostorul politic Bogdan Ciucă. A venit la PSD Galați de la partidul securistului Dan Voiculescu, PUSL, după care a plecat înapoi la Voiculescu, patronul Antena 3. Bogdan Ciucă, un notar din Galați plin de bani, a promis în trecut că va construi un sanatoriu pentru bolnavii de cancer, pentru că mama lui a murit din cauza acestei boli. Ciucă nu a construit absolut nimic, au fost doar vorbe goale
Este plină lumea politică din Galați de impostori, de loaze, de panarame. Dar notarul Bogdan Ciucă (foto) pare că
Read More...Cine să fie președintele Județenei PNL Galați, adică „aripa de dreapta a PSD”? Firește, ăl pe care îl miluiește interminabilul/exterminabilul guru pesadist Dan Nica (la ambuscada penelistă de luna trecută nu s-a hotărât/nu l-a vrut încă?!). Cine să fie mahăr maximo la Agenția Națională a Irigațiilor (sifonărilor) Financiare din fundătura/feuda pesadistă Galați? Exact, natural, firește, ăl mai incompetent și obedient client de Partid, girat de deputatul micilor cu muștar PNL Gigel Scarlat și garantat de către groparul/terminatorul Galaților, Dan Nica: Petre Bărceanuuuuu!
(mai mult…)
Read More...Administrația Pucheanu a atribuit „direct” un contract de 60.000 de lei familiei Pâslaru de la TV Galați, în plină criză de coronavirus
Administrația Pucheanu continuă risipa de bani publici pentru a alimenta conturile firmelor care au în spate indivizi influenți din
Read More...CNA, primul pas către închiderea Realitatea TV! Libertatea de exprimare, suprimată sub PSD – Prigoana Slugilor lui Dragnea!
Foarte grav, în România europeană s-a făcut primul pas către o dictatură instituționalizată: Dragnea, cu mâna CNA, îndrăznește să
Read More...Alternativa – Jurnalism fără mogul a împlinit 1 an. Vă mulțumim pentru susținere!
Publicația online Alternativa - Jurnalism fără mogul a împlinit astăzi, 24 iulie 2018, un an de la lansare. Nu vrem
Read More...Florin Pâslaru – minciună ordinară despre “marele lider” TV Galați. S-ar impune o anchetă în acest sens | VIDEO
Ar fi indicat să îl urmăriți în video de mai jos pe fostul deputat PSD Galați Florin Pâslaru, ca
Read More...Liber la comentarii cu Facebook
Noi încurajăm afirmarea libertății de opinie și am dat drumul astăzi la comentarii asumate, prin conturile de Facebook.
Read More...