Întoarcerea morților vii. Gălățeanul Victor Paul Dobre, ministru de Interne?! Ce spune deputatul Dobre

In Actual, National

Numele gălățeanului Victor Paul Dobre este vehiculat de câteva zile de presa centrală pentru postul de ministru de Interne în viitorul guvern PNL. Astăzi, că tot a fost desemnat prim-ministru Ludovic Orban, l-am sunat pe Dobre ca să îl întrebăm dacă i-a propus cineva postul de ministru sau e doar mult folclor în legătură cu numirea sa la Interne.

Victor Paul Dobre, parlamentar PNL Galați din preistoric (mai exact din anul 2000), este pomenit din nou în jocurile politice care se fac la București.

Acest lucru este surprinzător pentru că Dobre intrase într-un con de umbră din aprilie 2017 încoace, atunci când fostul său aghiotant, George Stângă, i-a tras covorul de sub picioare și l-a înlocuit în funcția de președinte al PNL Galați.

CITEȘTE ȘI: Lista parlamentarilor de Galați care au deschis o singură dată gura în plen. La depunerea jurământului!

Iată că numele lui Dobre este vehiculat de presa centrală, în ultimele zile, pentru a prelua portofoliul la Interne, într-un viitor guvern PNL.

Dar de unde și până unde a ajuns Dobre din nou pe agenda șefilor de la “centru”? – iată o întrebare care are darul să îi crească tensiunea arterială lui Stângă.

Și noi știam că Dobre este cumva în triajul politicii și că așteaptă să își termine mandatul de deputat (al 4-lea) pentru a-și putea cheltui liniștit pensia de parlamentar.

Nominalizarea lui Dobre, o glumă a presei centrale?

O eventuală nominalizare a lui Dobre, pe care noi am zărit-o consemnată în Evenimentul Zilei și pe site-ul Antena 3, ar însemna un soi de ciorbă reîncălzită pentru că liberalul gălățean a mai fost ministru de Interne, în 2012 pe vremea USL (vezi foto), ocazie cu care Dobre era cât pe ce să ajungă pe mâna DNA.

Salvarea lui Victor Paul Dobre a fost că senatorii și deputații au votat atunci împotriva ridicării imunității sale parlamentare și el nu a mai ajuns să fie cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată.

L-am sunat astăzi (marți) pe Victor Paul Dobre ca să aflăm cât de veridică este informația potrivit căreia el ar putea ajunge ministru de Interne.

Dobre a părut dezorientat, incapabil să spună dacă este vreun sâmbure de adevăr în această informație sau totul e doar o invenție a presei centrale.

Mai mult, Victor Paul Dobre a precizat că nici Ludovic Orban și nici alt lider liberal nu l-a contactat pentru a-i propune postul de ministru de Interne.

CITEȘTE ȘI: Când peneliștii nu vor, liberalii pot să lovească drept la țintă, dar nu cu săgeți din lemn de trandafir

Dar ar acepta Dobre funcția de ministru dacă i s-ar propune?

“Nu știu nimic. Am citit și eu în presă, dar nu pot să vă spun nimic. Nu m-a sunat nimeni, nu mi-a spus nimeni nimic. Dacă aș accepta funcția? Este prematur să vorbim despre așa ceva, mai ales că nu mi s-a propus nimic. Ce rost ar avea să spun dacă aș accepta sau nu? Să mi se propună și mai vedem apoi…”, ne-a declarat deputatul PNL Galați, Victor Paul Dobre.


Dacă doriți să sprijiniți financiar activitatea Asociației ALO și, implicit, a publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul, o puteți face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!

You may also read!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu