
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) s-a extins cu propaganda și la nivel central. Nu îi mai ajungeau Viața liberă,

Oțelul Galați a învins-o astăzi pe CFR Cluj cu scorul de 4-1. Galațiul a dat 4 goluri într-un meci,

Mă, ce înseamnă aia "trupă tribut"? Adică sunt niște unii care nu au fost în stare niciodată să scoată

Scuze, dar noi abia acum am văzut că Marius Dobrea, directorul Poliției Locale Galați, a purtat un fel de

Este o competiție acerbă, în aceste zile, între baronii PSD Galați Costel Fotea și Ionuț Pucheanu (foto), de la

Uneori ți se face scârbă, serios. Dar chiar nu se mai poate face niciun eveniment în Galațiul ăsta nenorocit

Nimic nu se întâmplă în Galați fără voia șmecherilor care au confiscat acest oraș, în special din punct de

Fraților, ăsta e adevărul: din punctul nostru de vedere, Oțelul Galați nu are valoare de Liga 1. Ne pare

Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea tot neagă că ar putea schimba în bine situația de la Spitalul

Și în acest an, în 2025, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea (de la PSD) și-a chemat artiștii

Era o vorbă pe vremuri: du-mă să le văd cimitirul și o să îmi dau seama imediat ce fel

Au apărut atât de multe comentarii negative la adresa Spitalului Județean din Galați, în urma articolului pe care l-am

Avem de-a face cu un paradox oribil: Spitalul Județean din Galați a fost dotat, în ultimii ani, cu aparatură

Grupul G4 Media a fost vândut lui Radu Budeanu, un condamnat penal la închisoare cu suspendare pentru că a

Liberty Galați a reușit ce nu a putut să facă nici marele magian Houdini: a împrumutat 292 de milioane

Prefectul Galațiului, Andreea Naggar, o avocată obscură înainte să se înregimenteze în PSD, în 2016, a reușit să vorbească

Voi, cei de la Oțelul Galați, dacă mai aveți vreun loc pentru statui în curtea stadionului, mergeți și luați-i

Zilele combinatului siderurgic Liberty Galați sunt numărate, deși patronatul ar putea să spună că totul e sub control. Lucrurile