Oțelul Galați a redescoperit fotbalul de când jucătorii și-au încasat salariile restante. Poate că și schimbarea antrenorului a contribuit la revenirea echipei, însă un lucru e cert: Galațiul joacă altceva de două săptămâni încoace, de la înfrângerea aia urâtă cu 0-2 cu UTA Arad.
Astăzi, Oțelul a învins-o pe Poli Iași, pe arena din Țiglina, cu 1-0.
Scorul este strâns, însă pe teren meciul a fost la discreția gălățenilor, care au avut ocazii cât să facă 3-0.
Și când te gândești că pe 7 martie, adică acum o lună fără trei zile, Poli Iași câștiga la Galați cu 3-2, după ce gălățenii au condus cu 2-0 și au avut și un om în plus timp de 70 de minute.
Bine că a plecat antrenorul de înălțat zmeie, Ovidiu Burcă, că altfel Oțelul ar fi retrogradat de pe ultima poziție în clasament.
Așadar, victoria de astăzi cu Iașiul a fost și o revanșă luată pentru meciul ăla tâmpit pierdut acasă, pe 7 martie, atunci când nu numai noi i-am suspecat pe jucători că au vândut meciul ca să se mai scoată și ei din foame.
Iată că foamea le-a fost astâmpărată, pentru că, de nicăieri, a apărut un sponsor care a băgat 500.000 de euro la echipă, să vedem și cum anume și-i va recupera.
Probabil din drepturile TV, din vânzarea vreunui jucător la finalul campionatului, dar pentru asta trebuie ca Oțelul să nu retrogradeze și să nu scadă cota de transfer a juctorilor.
Oțelul ar putea lua o sumă frumușică pe Maciel, care chiar este fotbalist, și mai sunt vreo doi jucători care ar putea fi vânduți pentru a-și rotunji veniturile.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Singurul gol de astăzi al Oțelului a fost marcat de Tănasă, în minutul 35, care a șters cu capul o centrare venită de pe partea dreaptă de la Maciel (vezi rezumatul video de la finalul articolului).
Execuția lui Tănase a fost de excepție, pentru că mingea i-a venit oarecum în spate și trebuie să cunoști destul fotbal ca să știi cum să bagi capul astfel încât să iasă o lovitură imparabilă.
Per total, întreaga evoluție a Oțelului a fost consistentă.
Păcat că Markovic nu a marcat, că i-a năucit, ba chiar și-a bătut joc de fundașii Iașiului, ascunzându-le mingea de vreo 2-3 ori.
Antrenorul Laszlo Balint are motive de mândrie.
Oțelul Galați a legat două victorii în campionat – cu Buzăul (2-0) și astăzi cu Iașiul (1-0) – lucru care nu se mai întâmplase din 2 august 2024, adică din etapele a 3-a și a 4-a (victorii la rând cu FCSB și Hermannstadt).
Oțelul a urcat acum până pe locul 9, cu 22 de puncte, având 7 puncte peste locurile care retrogradează direct.
Etapa viitoare Oțelul va juca în deplasare cu FC Botoșani, partida fiind programată luni, 14 aprilie 2025, de las ora 17.30.































