Cristian Dima (foto), veșnicul pierzător de trenuri electorale, a rămas din nou de căruță. Fugit din PNL la ALDE, dar trecut un pic și pe la partidul Pro România al mitomanului Victor Ponta, Cristian Dima s-a reîntors în martie 2024 în PNL Galați, sperând că va prinde și el un loc la masă, că se va lipi de o funcție, de o candidatură, ceva. Aiurea! Dima a rămas în afara locurilor eligibile pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, ceea ce înseamnă că a venit degeaba în PNL Galați.
Cristian Dima a stat pe bara politică din 2020 încoace, timp în care, ca să nu se plictisească, a mai schimbat niște valută la casa lui de amanet pe nume Convert Exchange SRL, o societate comercială înființată în 2001, care se ocupă cu “activități de intermediere a tranzacțiilor financiare, exclusiv pentru schimb valutar persoane fizice”.
Dima nu trebuie compătimit, pentru că nu e vreun sărăntoc.
Vorba aia, la câți amărâți sunt în Galațiul ăsta, care și-ar amaneta și viitorul – nu numai verigheta – pentru câteva sute de lei, Cristian Dima probabil că face bani și când doarme.
Da, dar Dima vrea să joace un rol în politică, să fie și el băgat în seamă, să nu mai fie doar nenea ăla care are o casă de schimb valutar și un IFN pe nume Convert Instituție Financiară Nebancară SRL, înființată în 2006.
După 4 ani în care ne-a tot plicitisit cu articolele lui de opinie găzduite de Monitorul de Galați – un ziar care, contra unei sume corecte, ar fi în stare să publice orice tâmpenie – Cristian Dima a revenit în PNL Galați, pe post de vicepreşedinte politic în cadrul Biroului Politic Naţional Executiv al PNL, după fuziunea dintre PNL și ALDE, din martie 2024.
Dima a simțit că este momentul să dea din coate către o funcție importantă în PNL Galați, după ce gașca lui George Stângă a dus partidul în gard, la alegerile locale din iunie 2024.
Numele valutistului Cristian Dima a fost, la un moment dat, vehiculat pentru a ocupa un loc eligibil în listele PNL Galați pentru alegerile parlamentare.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Știm, concurența a fost acerbă în PNL Galați, pentru că locurile eligibile erau puține (cel mult 1-2), iar pretendenți erau cu duiumul, care mai de care cu mulți bani în conturi.
Iată că listele PNL Galați au fost definitivate, iar Cristian Dima nu este nici măcar la categoria “și alții”.
Altfel spus, când să urce și Dima în liftul care duce către etajele superioare ale politicii, unde se împart funcții și alte sinecuri, ușile i s-au închis în față, iar el a rămas să fluiere a pagubă și să se plângă că viața e nedreaptă.
Noroc că Dima e băiat tânăr și are timp să mai ia și alte țepe cel puțin la fel de amuzante ca asta din octombrie 2024.































