De unde vine țâfna asta de smardoi de cârciumă de cartier a lui Dorinel Munteanu, care pare să aibă ceva cu toată lumea? Nu de alta, dar Munteanu a spus că s-a lăsat de alcool | VIDEO

In Actual, Divertismind, Sport

Antrenorul Oțelului Galați, Dorinel Munteanu (foto) are momente când ia foc din senin. Îi sare țandăra ca unui bețiv dintr-o cârciumă de cartier căruia i se pare că un tip de la masa vecină s-a uitat urât la el. Dorinel Munteanu dă impresia că și el ar sări la bătaie, fix ca bețivanul din cârciuma de cartier, dar se abține pentru că, totuși, știe că este filmat.

După meciul pierdut, în deplasare, cu Petrolul Ploiești (scor 1-2), antrenorul Oțelului Galați, Dorinel Munteanu, a avut o reacție deplasată la adresa reporterului care se pregătea să îi adreseze câteva întrebări (vezi video la finalul articolului).

Munteanu i-a reproșat jurnalistului faptul că l-a cerut la interviu pe portarul Eduard Pap și că ar fi vorba de o conspirație pentru a-l expune public pe Pap, care ar fi greșit la primul gol marcat de Petrolul.

În realitate, nu Pap a greșit la primul gol al ploieștenilor, chiar dacă portarul gălățenilor a fost cel care a făcut faultul în urma căruia s-a acordat penalti, ci fundașul bulgar Zhelev, care a dat pe lângă minge la mijlocul terenului.

„Cine trage la sorți jucătorii pe care îi luați la interviu? Sau luați voi pe placul vostru? De ce l-ați luat pe Pap? Pentru că a greșit la primul gol sau de ce? Tu spui cine vine? Sunt la cheremul lor jucătorii mei? Uite-l mă pe ăsta (n. red. – se referă la reporter). Îl ia pe Pap. Ce specialist ești tu să-l iei pe Pap?”,

a tunat Dorinel Munteanu la adresa reporterului TV.

Degeaba a încercat jurnalistul să îi spună că el nu a greșit cu nimic și că este normal să cheme jucătorii la interviu după meci, pentru că așa prevede protocolul semnat cu LPF de pe urma căruia și Oțelul Galați primește mulți bani din drepturile de televizare.

Nu a fost vorba de nicio conspirație la adresa echipei Oțelul Galați, dar cu toate astea lui Dorinel Munteanu i-a sărit țandăra și s-a luat de reporterul TV, lucru pentru care a fost criticat apoi în studioul Orange Sport.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Nu este prima dată când Dorinel Munteanu are un astfel de comportament, de parcă ar fi în sevraj sau așa ceva.

Anul trecut, Dorinel Munteanu i-a jignit pe suporterii Oțelului și le-a transmis să nu mai vină la stadion dacă sunt nemulțumiți de jocul echipei.

Culmea, jignirile s-au produs tot de Paște, atunci când, se știe, pe mesele românilor își fac loc și destule sticle de vin, bere, țuică etc.

În 2023, schimbul de replici cu suporterii Oțelului Galați a continuat și după miezul nopții, când Dorinel Munteanu și-a permis să folosească apelative ca „fătălăi” și „idioți” în dialogul purtat pe Facebook cu cei care susțin Oțelul (vezi foto mai jos).

În câteva mesaje agramate, Dorinel Munteanu și-a permis să îi jignească pe suporteri pentru că aceștia au criticat jocul echipei la vremea respectivă.

Dorinel Munteanu nu a acceptat criticile și, în loc să poarte un dialog civilizat, s-a năpustit cu jigniri asupra fanilor de pe urma cărora, la urma-urmei, își încasează salariul de antrenor la Oțelul, o echipă care primește mulți bani publici de la Consiliul Local (CL) Galați.

Astfel de ieșiri sunt de neacceptat, inadmisibile pentru un antrenor de Liga 1.

Dorinel Munteanu nu este un antrenor oarecare, ci unul care a fost fotbalist la viața lui, fiind cel mai selecționat jucător român din toate timpurile, cu 134 de selecții, în perioada 1991-2007.

Asta ar trebui să îl determine pe antrenorul Dorinel Munteanu să adopte un ton civilizat în dialogurile lui cu suporterii, cu jurnaliștii etc., să demonstreze că este un tip educat căruia nu degeaba i se zice „Neamțul”, nu să se comporte ca un fan al lui Bachus care a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru consum de alcool la volan.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

You may also read!

One commentOn De unde vine țâfna asta de smardoi de cârciumă de cartier a lui Dorinel Munteanu, care pare să aibă ceva cu toată lumea? Nu de alta, dar Munteanu a spus că s-a lăsat de alcool | VIDEO

  • Donziarist de tinichea, uitati ca tot cu el am castigat ceva ani un campionat iar acum tot cu el am ajuns in Liga 1. Daca ar fi sa priviti cu atentie la toate detaliile ati vedea cat de mult sunteti pe aratura…..

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu