Motociclist ucis într-un accident rutier pe Faleza Galați de un „șofer de duminică”. Șoferul a schimbat banda de mers fără să se asigure

In Actual, Blocuitorii, Local

Un motociclist a murit astăzi, duminică, 5 mai 2024, în prima zi de Paști, pe Faleza din Galați, după ce a izbit o mașină care a schimbat neregulamentar sensul de mers.

Accidentul s-a produs în dreptul Bisericii „Sfinții Casian și Gherman”, mai sus de Parcul Viva.

Un șofer care se deplasa pe banda 1 dinspre Port către Trecere Bac a încercat să schimbe sensul de mers fără să se asigure.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


De pe banda 2, pe același sens de mers, circula un motociclist în vârstă de 41 de ani, care nu a mai avut timp să evite impactul.

Motociclistul a murit. Pe motocicletă se mai afla și o femeie care a fost transportată în stare gravă la spital.

„Un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Galați, în timp ce se deplasa pe strada menționată pe banda 1 de circulație, având direcția de deplasare dinspre strada Portului către bulevardul Cloșca, după ce a trecut de Parcul Viva și a ajuns în dreptul unei biserici, a efectuat manevra de întoarcere, moment în care a intrat în impact cu o motocicletă care se deplasa în aceeași direcție pe banda 2 și care era condusă de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Galați”,

a precizat Poliția Galați.

Este incredibil că într-o zi de duminică, în prima zi de Paști, când traficul este evident mult redus, se poate muri în accidente rutiere în interiorul unui municipiu (Galați).

Din primele cercetări, Poliția Galați a stabilit că de vină este șoferul care a vrut să întoarcă la 180 de grade direct de pe banda 1 (semn clar de inconștiență la volan), fără să semnalizeze și să treacă mai întâi pe banda 2, dar ar fi interesant de aflat și dacă motociclistul se deplasa cu viteză legală.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu