Universitatea Dunărea de Jos din Galați deschide, în premieră, un program educațional de excepție la Comrat, dedicat tinerilor din Republica Moldova, care nu au limba română ca limbă maternă (P)

In Actual, Scoala, Sistemul

O nouă realizare a actualei echipe de conducere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Instituția universitară a reușit să deschidă un program educațional cu totul special la Comrat, dedicat tinerilor din Republica Moldova, care nu au limba română ca limbă maternă.

Programul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, organizat la Comrat, prin intermediul Facultății Transfrontaliere, a avut la prima admitere, pentru anul universitar 2025-2026, un număr inițial de 100 de locuri, suplimentat ulterior, ajungându-se într-un final la 160 de locuri la buget cu bursă, pentru care s-au înscris peste 230 de candidați.

Inițiativa aparține Rectorului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. univ. dr. ing. habil. Marian Barbu, care a precizat că proiectul vine să-i ajute pe alolingvi să își formeze o bază solidă de cunoștințe de limbă română, pentru ca apoi să poată studia cu succes la facultate, indiferent dacă aleg un domeniu tehnic, medical, economic, socio-umanistic sau artistic.

“Mulți tineri din Republica Moldova provin din familii sau comunități unde se vorbește o altă limbă: găgăuză, rusă, ucraineană sau bulgară.

Pentru ei, româna este o limbă cunoscută mai mult pasiv – aud, înțeleg parțial, dar nu au suficientă încredere să o folosească zilnic, cu atât mai mult într-un context universitar.

Acest proiect al nostru este, de fapt, o punte între școala din Republica Moldova și universitățile din România, un drum sigur către integrarea academică și profesională”,

a spus rectorul Universității Dunărea De Jos Galați, prof. univ. Marian Barbu.

Programul are o durată de un an universitar și este structurat pe două semestre, fiecare cu 14 săptămâni de activități didactice.

Forma de învățământ va fi una cu frecvență zilnică, iar activitățile vor fi cursuri de limbă, exerciții practice, seminarii, examene și verificări pe parcurs.

Curriculumul este gândit astfel încât să combine învățarea limbii române cu familiarizarea culturală. La final, studenții obțin un certificat de competență lingvistică de nivelul B1, conform standardelor europene.

Diploma le permite să se înscrie la programele de licență din România.

În plus, programul contribuie la apropierea culturală dintre comunități, la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România și la dezvoltarea unei generații bilingve, capabile să activeze atât în spațiul românesc, cât și în cel internațional.

“Anul pregătitor de limba română nu este doar un curs de limbă. Este o invitație la cunoaștere, la prietenie și la colaborare.

La finalul acestui program, absolvenții nu devin doar vorbitori ai limbii române, ci și ambasadori ai unei educații moderne și deschise, capabili să unească două lumi prin cunoaștere și respect reciproc.

Mulțumim autorităților române și moldovenești pentru sprijinul acordat acestui proiect”,

a mai precizat Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu.

Mult succes celor 160 de basarabeni care de vineri, 26 septembrie 2025, odată cu deschiderea festivă a anului universitar la Comrat, încep această călătorie spre învățare, integrare și o carieră profesională de succes.

Articol publicitar (P)

You may also read!

One commentOn Universitatea Dunărea de Jos din Galați deschide, în premieră, un program educațional de excepție la Comrat, dedicat tinerilor din Republica Moldova, care nu au limba română ca limbă maternă (P)

  • În Românistan se spală niște bani frumoși, iar în Găgăuzia rușii se bucură de bani europeni. Rectorul ori este masochist, ori pro-rus. Cum să investești bani europeni într-o regiune filo-rusă?

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu